Când nemuritorii mor

IX

        Ruşine. Acest sentiment mistui întreg corpul domnişoarei Harley spre amuzamentul lui Jacob. Acesta zâmbea satisfăcut de victorie, întocmindu-şi diverse planuri în minte. 

        Mâinile bărbăteşti prinseră talia fetei şi îi ridică trupul în picioare, strângând-o într-o îmbrăţişare. Ochii lui Rouge sclipeau iar obrajii ei erau roşii. Privirile lor se întâlniră iar capetele lor erau despărţite doar de câţiva centimetri. Acest lucru nu putea fi de bine. 

        Simţurile lui Jacob se ascuţiră, îi putea simţi dulcele puls al tinerei. Simţea cum trupul ei se încălzea încetul cu încetul. Observa cum pupilele ei se dilatară, acoperind cu negru o mare parte a irisului. O privrea atât de intens încât scânteile din ochii lor puteau declanşa un incendiu.

        Buzele amândurora tremurau însă nimeni nu izbutea să spună ceva. O uriaşă greşeală din partea lui Rouge veni - ochii ei coborâră încet spre buzele băiatului care, la văzul acestei fapte, începu să zâmbească. Desfăcuse buzele încet oprindu-şi zâmbetul şi inaintă cu ele spre ale fetei însă se opriseră iarăşi. Erau atât de aproape încât buza inferioară a tinerei era fin lipită de cea a băiatului.

        Şatena făcuse prima mişcare în acest joc de strategie şi încercă să prindă între buzele ei buza inferioară a lui Jacob dar fără speranţă deoarece acesta slăbise strânsoarea, eliberând-o din braţele sale şi porni în josul străzii alături de ea.

        Inima şi mintea eroinei explodară. Fusese atât de aproape... periculos de aproape! Mintea acesteia refuza să accepte eşecul. Întreg corpul îi era euforic şi îşi dorea din răsputeri să poată contopi buzele într-un sărut cu noul şi superbul soţ.

        -De ce vrei să te căsătoreşti cu mine? spuse Jacob spărgând liniştea momentului precedent.

        -Deoarece m-am gândit mai bine şi.. cred că ar trebui să lăsăm baltă duşmănia. Am văzut că nu am sorţi de izbândă în recâştigarea casei şi deasemenea am observat că lucrările la noul tău cazino au început, spuse Rouge încă muşcându-şi buzele pe interior şi imaginându-şi că altcineva o face.

        -Deci doreşti pace acum că ai văzut că nu mai poţi face nimic? 

        -Cam aşa. Mai are rost să stăm supăraţi?

        -Nu, draga mea, şi auzindu-ţi nevinovatul argument ce urlă în gura mare că te predai... am să spun: da.

        -Da? spuse confuză tânăra.

        -Da! Mă căsătoresc cu tine, clarifică el lucrurile pe un ton amuzat.

        În mod normal şi Rouge ştia că se aşteaptă răspunsul viitoarei mirese, în acest caz Jacob, dar el trecuse şiret peste acest moment pentru a auzi planul ei. Acest lucru îi demonstra că şi aşa, fiind cu un pas mai aproape de nuntă, nu putea lăsa garda jos nicio clipă. Știa că justificarea cererii fusese atât de prost inspirată încât nici măcar el sau ea nu credeau că acesta era motivul. Dar, având în vedere că răspunsul a fost pozitiv, avea un indiciu conform căruia clar viitorul său soț urmărea ceva anume. 

        Plimbarea continuă la fel de distantă chiar şi după acea inedită cerere în căsătorie. Niciunul dintre cei doi parteneri nu făcea un pas către celălalt, păstrând o prăpastie imaginară între ei.

        -Acum doreşti să te muţi la mine?

        -Da... Astăzi îmi voi aduce bagajele pentru a o lăsa pe Grace să se odihnească pentru ziua cea mare.

        -Voi veni cu tine să le aducem cu maşina.

        Rouge aprobă gânditoare prin clătinarea capului. Faptul că nu întrebase nimic de cuvintele "ziua cea mare" putea însemna ceva. Putea însemna că el se pricepe la citirea minţilor ca şi Grace şi ştia tot. Totuși, acest lucru nu avea sens pentru că altfel ar fi spus deja ceva. Putea însemna că le spionase, ceea ce era destul de posibil însă simţurile prietenei sale l-ar fi simţit. Putea însemna că nu îi pasă de ce făcea ea şi prietenele sale, această variantă din urmă fiind destul de logică.