Când nemuritorii mor

XXXVI

        -Este nebună, nebună după iubire, replică Grace care îl aşeză pe Magius în braţele sale.

        -Nu! exclamă neliniştită bătrâna părând gata să leşine. Nebună în adevăratul sens al cuvântului! Rouge, draga mea, îţi cunoşteam părinţii, erau nişte oameni extraordinari şi te cunosc şi pe tine, credeam că eşti mai inteligentă de atât...

        -Nu înţeleg exact ce doriţi să spuneţi. Nu sunt îndrăgostită de el, Grace aberează. Sunt soţia lui doar din cauza planului pus la cale. Vedeţi dumneavoastră, m-am trezit într-o zi, din senin, cu el la uşă cerându-mi să evacuez casa. Am dorit să o răscumpăr însă pusese un preţ ridicol, probabil pentru a mă împiedica pe mine să o recâştig aşa că cea mai bună cale era să mă căsătoresc cu el şi să îl fac să se îndrăgostească de mine pentru a-i câştiga încrederea şi a putea să-l omor.

        -Da, da. Planul părea bun la început. Păcat că nu s-a putut ţine de el şi în calcul a apărut şi o altă persoană, adăugă blonda.

        -Da, mai e şi asta. O anume "parteneră de afaceri" ce se întâlneşte cu Jacob la miezul nopţii şi-a băgat coada în planul meu. Grace poate să citească minţile tuturor însă pe a ei şi pe a soţului meu, precum şi a unui muritor, nu poate.

        Bătrâna muta ochii de la un oaspete la altul, ne mai ştiind pe care să îl asculte. Fiecare cuvânt nou auzit o făcea să se îndoiască şi mai tare de planul şatenei, considerând-o chiar stupidă pentru faptele sale.

        -Deci, casa ta e acum a lui, spuse într-un final Kholenia, masându-şi tâmplele cu degetele arătătoare. Tu te-ai mutat cu el de ceva timp iar el nu te-a omorât deşi o putea face şi mai are şi o prietenă pe care tu o consideri dubioasă?

        -Da! spuse hotărât Rouge în timp ce strângea instinctiv cana între palme. Simt că e ceva în neregulă cu ea. La început am crezut că e doar o amantă fără minte însă e ceva ciudat. De când a apărut ea în peisaj sunt lucruri ciudate. Când am dat mâna cu ea ba chiar m-a curentat! Şi am auzit-o vorbind cu Jacob într-una din şedinţele lor despre un anume plan. Probabil era unul împotriva mea dar având în vedere ce frumos se poartă cu mine mă gândesc că planul meu, de-al face să se îndrăgostească, funcţioneză.

        Bătrâna zâmbi până la urechi apoi un râs copios o acapară. Râsul era unul ce suna atât de straniu încât dădu fiori chiar şi motanului cuibărit în braţele vampirului.

        În timp ce râsul continua să răsune prin toate colţurile odăii, mediumul se ridică de la masă şi începu să scotocească printre rafturile de pe peretele stâng.

        -Tu chiar crezi că Jacob, un membru al familiei Black, chiar s-ar îndrăgosti de tine?! spuse femeia pe un ton amuzat, încercând să îşi oprească râsul. Cât de naivă eşti, draga mea!

        Un sentiment ciudat o cuprinse pe Rouge. Parcă cuvintele spuse de bătrâna afundată printre rafturi îi deschiseră mintea cu o rangă. Jacob îşi jucase perfect rolul iar ea fusese naivă să îi cadă în plasă. Mintea realiză abia în acel moment că rolurile, de fapt, se schimbaseră. Planul în care Jacob cel naiv se îndrăgostea de ea iar ea îl putea mânui după bunul plac se întoarse împotriva ei, ea devenind cea naivă din dragoste. Realiză că motivul cel mai probabil pentru care nu o omorâse încă e pentru a scăpa de suspiciunea lumii pe când acest lucru se va întâmpla.

        -De ce spuneţi asta? izbuti să întrebe vrăjitoarea pe un ton profun dezamăgit, realizând atât de târziu ceea ce se petrecuse în jurul ei.

        -Tu chiar nu ştii cine e familia Black? 

        -Înafară de ceea ce ştie toată lumea despre Jacob şi banii săi, adăugă vrăjitoarea, nu. Nu ştiu alte detalii.

        -Familia Black este rivala familiei tale! Încă de la începutul timpurilor vampirii şi vrăjitorii au fost rivali. Credeam că ştii asta.

        -Am ştiut de rivalitatea între specii însă niciodată nu mi s-a spus exact în ce constă aceasta.

        -Păi, am să vă povestesc eu! spuse bătrânica în timp ce se aşeză la masă şi plasă un imens glob de cristal în mijlocul ei.

        Globul lucea straniu în slaba lumină a încăperii. Bătrânica începu să rostească câteva cuvinte greoaie, greu de desluşit chiar şi pentru Rouge. Cu fiecare cuvânt rostit, intensitatea vocii bătrânei se mărea iar globul strălucea tot mai puternic.

        Când incantaţia se sfârşi, globul lumină întreaga cameră, proiectând pe tavan imagini ce alcătuiau un film. Vocea stranie a bătrânei începu să se audă în şoaptă:

        -La începutul timpurilor, pe când creaturile magice deţineau controlul Pământului fără ştirea oamenilor şi erau poporul majoritar, existau doar vrăjitori. Vrajitorii erau împărţiţi în categoriile cunoscute şi de tine: Vrăjitori cu Sânge Albastru care erau şi cei mai puternici, Mediumi, Şamani şi altele. Ei guvernau tot, ei erau cei mai puternici, ei erau supremi şi ei... erau nemulţumiţi. Vedeţi voi, la început omul a călărit pe cai dar pentru văjitori nu era de ajuns, doreau să fie spectaculoşi când vizitau ţinuturile magice aşa că au creeat vârcolacii cu ajutorul magiei negre. Tot vrăjitorii nesătui de putere au creat şi vampirii, făcândui extrem de puternici pentru a le construi case şi a munci pământul. Pentru a nu le consuma preţioasa hrană, vrăjitorii au înzestrat vampirii cu poftele sângelui.

        În cameră era o linişte apăsătoare, singrele lucruri care se auzeau fiind şoaptele bătrânei şi sunetele aşa-zisului film.

        -Ce nesimţiţi sunteţi, şopti cu amuzament Grace în urechea lui Rouge care se strâmbă instant, ne fiind în cea mai bună stare pentru glume.

        -Linişte! spuse piţigăiat bătrâna. După cum spuneam, din dorinţa de a trăi în lux, putere şi de a guverna, vrăjitorii au creat vârcolacii pe post de cai şi vampirii pe post de slugi. Deşi ei erau persoane bune aveau orgolii imense, acest lucru făcându-i să se poarte mizerabil cu cele două specii noi şi astfel ele s-au revoltat. Au izbucnit războaie imense în lumea magică, războaie mascate perfect pentru a nu fi observate sau simţite de muritori. Au existat sute de mii de morţi, răniţi iar pagubele erau imense. În timp, războiul s-a mai domolit din cauza scăderii drastice a fiinţelor magice. Speriaţi că vor dispărea odată cu trecerea anilor sau a secolelor, vampirii, vrăjitorii şi vârcolacii au început să convieţuiască şi chiar să se reproducă între ei, dând naştere hibrizilor sau corciturilor. Cu toate că acum nu se mai războiesc, ura şi dorinţa de răzbunare a celor două specii "inferioare" încă există faţă de specia "mamă" iar noi războaie se pot isca la cea mai mică scânteie.

        Ultimele cuvinte fuseseră rostite pe un ton susţinut pe o pătură de aer, şoptit atât de încet şi fantomatic încât le făcu pielea de găină celor două fete.

        Bătrâna făcuse un semn din mână iar globul se opri din strălucire în timp ce lumânările se reaprinseră, făcând lumină.

        -Aceasta este povestea, acesta este motivul pentru care lunga şi trainica voastră prietenie m-a mirat şi înduioşat mereu dar acesta este şi motivul pentru care consider că ai fost o credulă, o fetiţă micuţă care aleargă după unicorni, adică după ceva ireal.

        Cuvintele o dureau pe Rouge adânc în suflet deşi ştia că era purul adevăr. Se mulţumi prin a tăcea, părea deja destul de naivă şi fără să mai scoată vreun sunet.

        -De ce spuneţi că familia Black este rivala familiei Harley? spuse Magius rupând tăcerea. Adică din câte am înteţes eu, e duşmanul oricărui vrăjitor, poate fi şi al dumneavoastră!

        -Da, pisoi nătâng. Este şi duşmanul meu şi duşmanul oricărei familii de vrăjitori însă mai cu seamă al familiei Harley. De ce? A existat odată o fată pe nume Aimee - Rouge, cred că ai auzit de ea. Făcea parte din copacul familiei Harley. Părinţii ei mereu s-au urât cu cei ai lui Jacob însă el a ales să se avânte orbeşte într-o dragoste cu ea.

        -Dar Jacob nu este vampir, ce treabă ar avea părinţii ei cu nişte muritori? replică încurcată Rouge.

        -Jacob a fost muritor dar părinţii lui nu. Eu îi cunosc familia iar el a fost adoptat.