Când nemuritorii mor

XXXII

        Conştientă de faptul că a-l întreba pe Jacob despre acel loc l-ar fi făcut să o considere nebună sau să încerce să o mintă, prefăcându-se că totul e necunoscut pentru el, Rouge hotărî să îşi facă singură lumină în camerele întunecate ale minţii.

        Se lăsă în genunchi pe iarba moale şi începu să pipăie cu grijă solul. Pământul rece sub umbra copacilor se simţea firesc la mână. Văzând că simţurile tactile nu o vor ajuta să descopere răspunsul noului mister ivit în calea sa, decise să apeleze la arma ei secretă - magia.

        Puse ambele palme pe presupusul loc şi lovi cu putere solul pentru a se asigura că straniul sunet nu fusese doar în imaginaţia ei dornică de aventuri. Reauzind ceea ce dorea să audă, elimină cu unghiile pământul pentru a face o gaură suficient de mare pentru palme. Închise ochii şi se lăsă purtată de vânt. Se conectă cu natura. Simţea fiecare mişcare a timidelor râme de sub sol, simţea fiecare vibraţie a păsărilor care se aşezau pe crengi, simţea căldura soarelui mişunându-i prin trup.

        O incantaţie străveche în limba latină nu întârzie să apară. Deşi fiecare vrajă avea efectul dorit dacă era rostită cu patimă, ea era de părere că nu era un moment bun pentru a se apuca să strige prin grădină cuvinte necunoscute pentru cel puţin jumătate din oraş. În cazul în care o făcea, locul în care avea să ajungă nu era trapa de sub sol ci camera imaculată a unui spital de nebuni.

        Cu teamă deschise un singur ochi şi reuşi să se convingă să privească în jos. Nimic, nimic înafară de aceeaşi iarbă, acelaşi pământ, aceeaşi groapă săpată manual ce îi strică manichiura.

        Simţi cum nervii îi clocotesc în suflet şi încercă vraja de mai multe ori, fără efect însă. Era clar pentru ea că acest nou mister este legat de o vrajă puternică, la fel de puternică ca cea care stopează orice conexiune a prietenei sale vampir cu mintea lui Maxmillian, Jacob şi Zheila.

        Se ridică cu iuţeală de pe iarbă şi porni spre fântâna arteziană în a cărei apă îndepărtă şi murdăria de pe mâini.

        Nu înţelegea de ce. De ce orice avea legătură cu soţul ei părea atât de misterios şi interzis, de ce când viaţa îi era destul de complicată alături de un vampir ucigător apărut de nicăieri a trebuit să răsară şi persoana Zheilei, de ce vrăjile ei nu aveau efect asupra unor lucruri precum mintea celor trei sau asupra trapei de sub iarbă, de ce viaţa ei se schimbase atât de mult într-un timp atât de scurt?

        Sentimentele pe care le simţea erau atât de întortocheate încât întreceau chiar şi cel mai complex labirint. Ură, dragoste, frică, curiozitate şi multe alte trăiri îi răstălmăceau zilnic sufletul fragil. Deşi părea că Jacob lărgise cureaua şi renunţase la orice plan dubios încă se simţea în pericol. Chiar şi simţul ei de vrăjitoare o teroriza cu sumedeniile de semnale de alertă venite dintr-o cauză necunoscută.

        -Doamnă Black! strigă Jennis, una din servitoarele stăpânului casei. Sunteţi căutată la telefon!

        Şatena o lua la goană spre salonul în care telefonul alb era plasat. Ridică receptorul cu iuţeală şi rostii fără să respire :

        -Grace! Ce mă bucur că ai sunat!

        -De unde ai ştiut că sunt eu? Ţi s-a spus? întrebă nelămurită blonda.

        -Nu! Am simţit, pur şi simplu. Ce este?

        -Am nevoie de ajutor! Nu mai suport!!!

        Pentru o clipă vrăjitoarea înghiţii în sec încercând să se pregătească pentru ce era mai rău însă prietena sa continuă:

        -Erik mă sufocă!

        -Te... ce? spuse fără să îşi poată abţine râsul.

        -Sufocă! S-u-f-o-c-ă. Nu mai rezist. Aseară când am intrat în casă mă aştepta în bucătărie la lumina lumânărilor la o cină.

        -Dar acesta este un gest extrem de dulce, nu văd de ce te deranjează.

        -Da, asta mi-am spus şi eu: "De ce nu? Băiatul drăguţ a făcut un gest şi mai drăguţ pentru tânăra extrem de drăguţă. Să îi dăm o şansă". Am mâncat împreună o delicatesă gătită de el, a încercat să mă facă să râd cu toate glumele posibile. După ce am terminat m-a invitat în salon să dansăm. Am acceptat. Am dansat lent, îmbrăţişaţi iar el a început să mă complimenteze şi să se poarte lasciv cu mine. A pus mâinile pe partea mea dorsală! Am încercat să mă trag dar nu mi-a permis aşa că am îndurat. După vreo oră în care, nu pot să cred că spun acest lucru, m-am scârbit de dans, mi-am cerut permisiunea să mă retrag. Crezi că mi-a acordat-o?

        -Păi, eu cr...

        -NU! Nu mi-a acordat-o, spuse nervoasă Grace, întrerupând propoziţia începută de receptor. A insistat să vină cu mine sus. Am tot refuzat însă era ca o lipitoare, o lipitoare frumoasă dar lipicioasă ce se agaţă de trupul tău şi te seacă de puteri! A insistat să mă uşte pe păr după baie şi a rămas în cameră cu mine toată noaptea. Astăzi, în jurul orei 08:32 m-a sunat Maxmillian însă a preluat mesajul Erik, eu nefiind în preajma telefonului. Ştii când mi-a transmis mesajul? La ora 10:40. L-am sunat repede pe Max pentru a vedea ce dorea însă mi-a spus că pleacă la lucru şi că dorea să luam masa împreună de dimineaţă. Nu ştiu ce e în capul lui Erik!

        -Te place, asta e în capul lui..., spuse şatena lungind amuzată ultimele vocale ale cuvântului de final.

        -Ştiu! Dar mereu s-a controlat sau am putut eu să îl controlez dar acum...

        -Draga mea, haide. Contorul taxiului este pornit şi dacă noi nu ne mişcam mai repede el nu v-a aştepta la zero dolari! strigă Erik probabil dintr-o altă încăpere.

        -Oh nu, salvează-mă, Rouge! Vrea să mergem la un picnic în pădure. Dacă va suna Max? Iarăşi nu voi putea să vorbesc cu el şi îl voi lăsa singur.

        -Nu am cum să te ajut, sincer. Ori îl refuzi şi el înţelege ori mergi la picnic şi abandonezi telefonul.

        -Bună ziua, Rouge! spuse o voce masculină ce aparţinea în mod clar individului hoţ de telefoane.

        -Erik! Dă-mi telefonul acum! ţipă nervoasă Grace pe fundalul apelului telefonic.

        -Nu, ia coşul din bucătărie şi du-l la taxi împreună cu tine. Continuând, Rouge, Grace nu poate acum să vorbească, mă chinui să o dezlipesc de telefon înainte să îl mănânce pentru a-l căra cu ea. Ţi-o voi returna repede, promit. Pa!

        -Pa-pa!

        Sunetele ce marcau încheierea apelului telefonic răsunaseră în timpanul vrăjitoarei aşa că redă receptorului locul său de drept, în furcă.

        -Ai înnebunit?! spuse intrigată Grace.

        -Da, de nervi. Aştept de treisprezece minute după fundul tău de lady. Haide odată!

        -Îmi eşti un prieten extraordinar de apropiat dar acum îmi vine să te spânzur!

        Sătul să asculte alte cuvinte născute de nervii fetei, Erik hotărî să o ridice de la sol pe umărul lui și plecă spre taxi cu "sacul de cartofi" ce continua să bombănească agitat. Încerca din răsputeri să îi ignore predicile şi comentariile, curios era că reuşea. În mintea bărbatului era recapitulată lista celor necesare la picnic iar Grace devenise pentru el un film mut.

        Plasă "sacul" pe bancheta din spate a autoturismului în al cărui bord se zărea contorul ajuns deja la trei dolari şi jumătate, apoi închise uşa. Fixă cu propriile-şi mâini centura fetei şi o blocă pentru a fi sigur că va ţine fiara feminină la locul ei apoi făcu semn şoferului să pornească la drum.

        Plin de satisfacţie, Erik privea pe geam drumul ce fugea sub roţile maşinii galbene. Ştia ce are de gând să facă şi calculase totul mai atent decât calcula taxele afacerii fetei. Nu avea de gând să o piardă pe Grace, nu din nou.