Când nemuritorii mor

II

        Orele zilei se scurseră încetul cu încetul iar momentul favorit al oricărui locuitor din Chicago, fie el om sau nu, sosise - noaptea. Noaptea însemna portalul spre o lume de vis. O lume în care cei săraci păreau să aibă bani, în care orice femeie sau bărbat avea şanse mari să îşi cunoasca sufletul pereche sau să facă rost de o aventură, în care se etalau ţinute care mai de care. Era o lume în care şi oamenii, şi creaturile erau vii.

        Două uşi ce se înălţau aproape până la tavan se deschiseră lăsând lumina candelabrului din cristal să atingă sacrele rochii de petrecere ale domnişoarei Harley. După multe drumuri parcurse între oglindă şi dulap, castigătoarea maratonului era desemnată şi ca premiu avea să fie purtată.

        Rochia uşoară, verde pastel purtată în timpul zilei alunecă încet în jos pe trupul delicat şi perfect al fetei după ce aceasta îşi dădu de pe umeri cele doua bretele subţiri ce o ţineau în loc. În locul ei avea onoarea de a sta o noua rochie ce inspira imediat situatia financiară a proprietarei. Aceasta era dintr-un material delicat, alb, acoperit ca de o armură de pietre pretioase. Pietrele de la baza rochiei ce se afla la o palmă deasupra genunchilor erau de un roz puternic și se deschideau gradat tot mai mult după fiecare două rânduri, ajungând în final la albul pietrelor din zona bustului. 

        Zâmbindu-şi în oglindă satisfăcută de aspect, Rouge se aşeză comod pe scaunul măsuţei de machiaj căci mereu petrecea o bună bucată de timp acolo. Îmbrăca un aspect natural aproape de fiecare dată însă îi plăcea să stea acolo, să se privească, amintindu-şi de mama sa cu care semăna într-o oarecare măsură. 

        Ridică tuşul negru şi trasă simetric pe pleoape o linie subţire terminată într-o scurtă codiţă, potrivindu-se de minune cu forma ochilor de felină pe care îi poseda. Rimelul era, desigur, nelipsit, la fel şi parfumul pe care îl lăsă langă marginea măsuţei după ce îşi îndeplini rolul.

        În timp ce privirea îi era aţintită către reflexia din oglindă, braţele fetei se îndepartară de cosmetice şi cuprinseră trupul firav în braţe. Se simţea singură. Acesta era crudul adevăr. Un fior adânc o cuprinse la acest gând. Deşi avea bani şi tot ce îi poftea sufletul, senzaţia de gol era prezentă în inimă, senzaţie pe care doar apariţia unei persoane speciale de gen masculin o putea înlătura.

        Braţele se încleştară într-o îmbraţişare puternică menită să îi îmbărbăteze conştiinţa iar apoi se desfăcură. După ce o gură zdravănă de aer pătrunse prin plamani, mâinile continuară procesul de înfrumuseţare. 

        Ora 21:30 sosi repede iar ultimul membru Harley, nesocotindu-l pe Magius, era în faţa cinematografului. Privirea goală era îndreptată spre un copac îngrădit de un gard mic. Nici naturalul simţ ce face o persoană să clipească nu era prezent, mintea tinerei era într-o altă direcție - ce făcea şi unde era Grace? Desigur că, fiind conştiincioasă, Rouge ajunse la locul de întâlnire cu cinci minute mai repede dar tânara blondă se lăsa mereu aşteptată.

        Oameni fericiţi treceau pe bulevard mergând spre petreceri, spre case, spre cazinouri însă toţi îşi făceau timp pentru a-şi opri o secundă fericirea, schimbând expresia feţei cu una de spaimă când contactul vizual era stabilit cu individa ce acum stătea sprijinită de un stâlp al cinematografului avea privirea încă aţintită pe copac. 

        Privirea fetei era atât de concentrată pe arbore încât aveai impresia că acesta va levita desupra străzii curând sau că se va simţi atât de intimidat încât îşi va scoate rădăcinile din pământ şi se va muta unde nimeni nu se holbează la el. Această privire era rezultatul a cincisprezece minute de aşteptare.