Când nemuritorii mor

V

        Vântul se juca prin firele de păr ale lui Rouge ce stătea în aceeaşi maşină decapotabilă cu inamicul. Între cei doi era doar o jumătate de metru şi un abis de tăcere. Singurul sunet ce îl acoperea pe cel al respiraţiei lor era cel al roţilor strivind asfaltul.

        Oarecum, simţindu-se ridicol din cauza lipsei de dialogare, şatena întoarse capul spre Jacob pentru a spune ceva însă dintr-un motiv necunoscut buzele ei se desfăcură dar nici un cuvânt nu era rostit, ele dispăruseră. Mintea îi era goală. Ochii ei păreau atât de relaxaţi uitându-se la el încât dădea impresia unei stări de transă. 

        Individul de maximum 25 de ani era îmbrăcat cu o cămaşă albă cu imprimeu floral bluemarin, cu pantaloni negri din material scump iar pantofii din piele neagră se potriveau de minune cu ţinuta. Mâinile sale de bărbat puternic ţineau lejer de volan în timp ce vântul se revolta împotriva frizurii sale perfecte, dată puţin pe spate fără a se folosi gel uleios, iar ochii săi verzi închis erau atenţi la drum. O mână se desprinse de volan şi alunecă lent printre şuviţele şatene, aranjându-le şi lăsând totodată ceasul scump la vedere. Faţa îi era senină iar expresia lui naturală era una de băiat rău şi cuceritor era îmbinată în acel moment cu expresia unei feţe fericite şi lipsite de orice grijă. Avea un şarm aparte, ochii săi puţin mijiţi făceau orice fată să se înfioreze iar mirosul pielii sale le ameţea ca şi alcoolul.

        Frumuseţea lui perfectă nu putea fi negată de nimeni şi o făcuse chiar şi pe eroina noastră să uite pentru un moment de ce îl ura. Brusc, transa în care se afundă se rupse din cauza unei curbe luate de Jacob în urma căreia mâna rezemată pe uşa maşinii pentru a-i sprijini capul alunecă, făcând-o să se aproape-lovească.  

        Dându-se jos din maşină, vocea plăcută şi matură a frumosului şofer se auzi în sfârşit :

        -Am ajuns.

        Capul lui Rouge se roti spre dreapta unde se afla o casă luxoasă, mare. În faţa casei erau servitori care udau florile şi tundeau peluza.

        -Asta e noua mea casă? spuse ea cu un glas dezinteresat în timp ce încerca să scoată bagajele din portbagaj.

        Văzând marele chin pe care i-l provocau două bagaje amărâte, Jacob hotărî să îi curme suferinţa şi le descărcă el. Muşchii faciali ai proprietarei valizelor impuseră o expresie de uimire la vederea gestului. De ce era el drăguţ cu ea? Sigur era ceva necurat la mijloc iar ea era îndeajuns de deşteaptă cât să nu lase garda jos.

        -Nu draga mea, casa aceasta îmi aparține mie.

        Aceste cuvinte o lăsară o secundă fără grai. Din câte îşi amintea creierul pe care îl deţinea,  destinaţia la care trebuia să ajungă era noua ei casă şi apoi... "draga mea"? Creierul ei deţinea şi informaţii care atestau faptul că între ei existau sentimente de ură. 

        -Nu o să locuiesc cu tine în aceeaşi casă, nici vorbă de aşa ceva! 

        Cuvintele nici nu fuseseră terminate bine că Rouge luase bagajele în mână şi plecă cu paşi hotărâţi şi repezi de-a lungul străzii. 

        O senzatie stranie că este urmărită începu să îşi facă simţită prezenţa la doar câteva minute distanţă de momentul plecării. Deşi ştia că în situaţiile de genul ăsteia nu trebuia să întoarcă capul, pur şi simplu nu se putu abţine iar ceea ce văzu o făcu să mărească viteza în timp ce spuse nervoasă:

        -Acum ce mai doriţi?!

        Jacob se plimba cu maşina în dreptul ei deşi celelalte maşini claxonau din spate şi arătau semne obscene în momentul în care intrau în depăşirea autoturismului.

        -Unde intenţionaţi să dormiţi? Pe o bancă în parc cumva? Sau poate în spatele unei tufe de trandafiri? Posibilităţile sunt multiple, spuse el cu un glas amuzat.

        -O să dorm la prietena mea, nu vă priveşte oricum. Pe mine mă anunţaţi doar în momentul în care îmi daţi casa înapoi.

        -Casa dumneavoastră, my lady, nu vă va mai fi înapoiată. Voi construi pe acel teren un nou cazino.

        -Cazino? Acolo? Cred că doriţi să daţi faliment repede.

        -Dimpotrivă. M-am interesat la primărie şi pe când voi termina eu construcţia pe lângă acel teren se va construi o staţie de trenuri şi o cale ferată deci orice nou vizitator va trece pe acolo.

        -Ce frumos visaţi... Dar vă rog, nu mă mai urmăriţi şi vedeţi-vă de treburi.

        Cu aceste cuvinte urmărirea scoasă din cărţile de comedie luă sfârşit deoarece Rouge luase drumul unei alte străzi spre casa lui Grace iar Jacob continuă să înainteze pe drumul spre fosta casă a domnişoarei.

        Ajuns acolo, opri de această dată la şosea. La vederea şefului lor, toţi muncitorii începuseră să se plângă speriaţi că "ceva" este în casă.  Paşii lui se îndreptară îndată spre uşa casei dar rămase în exterior. Toţi bărbaţii se uitară ciudat la el însă nimeni nu avuse curaj să spună ceva.  

        -Ce s-a întâmplat? Cine este în casă?

        -Nu ştim, domnule. Tot ce ştim e că transportam fiecare câte un obiect de mobilier iar pe Steve şi Jordan i-am lăsat să aducă un dulap. Am aşteptat afară vreo cinci minute dar ei încă nu veneau aşa că am mers după ei şi erau.. erau morţi. Picaţi pe jos fără urmă de suflare! spuse cel ce părea a conduce grupul de muncitori.

        Sprâncenele lui Jacob se încruntară scurt dându-şi seama că Rouge deţinea puteri necunoscute lui. 

        -Lăsaţi-i acolo. Nimeni nu se mai atinge de casă. Terenul este imens deoarece casa e construită pe locul unde ar fi trebuit să fie grădina din spate aşa că noi vom construi cazinoul în faţa casei, acoperind-o. S-a înţeles?

        -Da, domnule...

        Jacob se urcă în maşină şi plecă la domiciliul său, urcă la etaj unde se află biroul şi rămase acolo în compania unor hârtii.

         Muncitorii lăsaseră ultimele lucruri în casă şi le transportau pe cele deja scoase spre noua casă.

        Planul fetei nu fusese acela de a muta construcţia cazinoului în faţa casei ci doar de a proteja casa de intruşi supranaturali. Totuși, planul ei funcţionase mai bine decât s-ar fi aşteptat deşi ea încă nu ştia acest lucru.

        Ajunsă la casa lui Grace, ciocăni în uşă şi aşteptă până o servitoare îi deschise şi o pofti în camera blondei.

        -Rouge, mă bucur să te văd. Cu treabă pe aici? spuse vampiriţa în timp ce îşi strângea prietena în braţe. 

        -Este o poveste lungă... Am nevoie să mă adăposteşti o zi sau mai multe la tine, restul poveştii am să ţi-o spun la cazinoul de pe bulevardul W Grand Ave, acolo sunt destul de convinsă că nu voi da de coşmarul meu.