Când nemuritorii mor

XXIX

        Competiţia pentru câştigarea râvnitului premiu devenea tot mai strânsă. Un imens morman de oameni dornici se strânseră în jurul jucătorilor pentru a urmări fiecare clipă. Sutienul dintr-un material scump şi alb, cu o cupă generoasă, răbda pe masă în aşteptarea noului stăpân.

        Grace îşi dorea din tot sufletul să ofere titlul de câştigător lui Maxmillian. Nu doar că i-ar fi prins extrem de bine acea sumă nu tocmai mică de bani însă i-ar fi dat şi un mic cadou ce poate ar fi reuşit să îi aproprie cât pentru o discuţie.

        Maxmillian îşi dorea să câştige, se vedea acest lucru cu uşurinţă din privirea ageră cu care urmărea fiecare carte luată sau dată jos de restul jucătorilor. Nici măcar propria-şi persoană nu putea realiza de ce îşi dorea încă să intre în graţiile blondei. Inima îi bătea mai repede decât crezu că poate bate deşi creierul încerca să îl oprească din orice acţiune ce o implica pe ea.

        De la masă se ridicară rând pe rând jucătorii ce abandonaseră din pricina sumei prea mari pe care ar fi putut-o pierde. Întreaga luptă se dădea acum între tânără, chelner şi doi domni, unul de vreo douăzeci şi opt de ani şi unul trecut cu puţin de patruzeci.

        Un mic sentiment de frică încolţi în gândurile fetei. Nu se îndoia de priceperea nemaivăzută a blondului însă nu putea să rişte ca altă persoană să câştige premiul, mai ales că acea bucată de material ar fi oferit respectivului şansa unui flirt.

        În timp ce privea concentrată în propriile-şi cărţi, îşi încordă fiecare muşchi al creierului pentru a pătrunde cu puterile tipice vampirilor în mintea bărbatului de douăzeci şi opt de ani. Îi ameţise mintea în toate modurile posibile până reuşi să îl facă să piardă deşi era deţinătorul unei mâini de cărţi aproape perfecte.

        Resemnat, se ridică de la masă în timp ce cei doi tineri îşi aruncau priviri subtile.

        Competiţia deveni tot mai acerbă iar chelnerul urmărea cu atenţie orice mică scăpare de care ar fi putut profita pentru a deveni câştigător. Mergând pe principiul totul sau nimic, riscă aşezând pe masă cărţile ce le avea în mână.         

        Sub privirile tuturor spectatorilor, dealerul de la acea masă ridică o mână spre el, declarându-l învingătorul partidei. Întreaga sală răsună a aplauze şi a strigăte, alcătuind o imensă galerie.

        Domnul de patruzeci şi ceva de ani se ridică uşor de la masă şi privind zâmbitor pe Max, întinse mâna: 

        -Felicitări, băiete! Eşti un jucător excelent!

        -Mulţumesc, domnule Willsenn! spuse blondul, prinzând ferm mâna bărbatului şi strângând-o.

        Acest domn Willsenn era unul din râvniţii burlaci al Chicagoului. Deşi era trecut prin viaţă, figura lui era încă una frumoasă, luându-ţi ochii de la cele câteva fire sure din cap. Toate domnişoarele aspirante la o viaţă luxoasă îl cunoşteau destul de bine datorită imensei averi pe care o deţinea.

        Ocoli cu paşi lenţi masa de poker până când ajunse faţă în faţă cu tânăra domnişoară. Duse mâna stângă la spate şi, aplecându-se galant, prinse mâna fină pe care o sărută tandru. Se putea observa uşor cum Grace era sorbită pur şi simplu de privirile domnului.

        -Bravo, my lady! M-aţi lăsat pur şi simplu mut văzând cât de bine mânuiţi cărţile. Totuşi, această abilitate nu întrece nici pe departe frumuseţea dumneavoastră răpitoare.