Când nemuritorii mor

XXXI

        Întuneric, frig, ceaţă, umbre. Întreg peisajul era îmbibat cu spaimă şi cu şi mai multă spaimă.

        Vitraliul de pe acoperişul înalt al cazinoului strălucea în bătaia lunii într-un fel straniu. Ceasul mare era înţepenit cu ţăgările ce indicau ora 02:59. Ceaţa era destul de deasă iar prin ea se puteau zări umbre. Umbre negre care păreau să alerge mai rapid decât putea o maşină să meargă, săreau de colo-colo, ascunzându-se.        

        Rouge ocoli clădirea cazinoului până pătrunse pe iarba dinaintea propriei case. Era neatinsă însă ceva părea diferit. Analiză cu atenţie fiecare detaliu al aspectului exterior însă totul părea a fi în ordine. Decisă să vadă ce era schimbat din interior, pornise cu paşi hotărâţi spre uşa de la intrare.

        Momentul în care călcă pe prima treaptă din faţa uşii simţi un fior rece ce îi străpunse întreg corpul. Un aer îngheţat îi izbi obrajii. Era un aer nefiresc, venit de nicăieri. În câteva secunde, un imens sentiment de frică îi pătrunse întreg corpul, făcând-o să se teamă pentru viaţa sa.

        Îmbărbătându-se în sinea ei şi încercând să îşi păstreze calmul prinse de clanţă, introduse cheia şi roti încet. Un pocnet metalic ce marcă descuierea uşii răsună cu ecou în împrejurimi. Balamelele ruginite scârţăiră înfiorător iar trupul fetei păşi în pragul casei.

        O nouă umbră se afişă înaintea-i, speriând-o atât de tare pe şatenă încât aceasta făcu un pas înapoi, suficient de necontrolat pentru a face contact cu podeaua. Dăduse cu piciorul în acea entitate alcătuită din ceea ce părea fum negru  pentru a se apăra însă fără succes - membrul stâng al fetei trecu pur şi simplu prin... nimic.

        Brusc, de nicăieri, se simţi capturată. Privind speriată în jos văzu cum pâcla de fum o înconjoară şi, încet încet, prindea forme tot mai accentuate până se transformă într-o mână. Mâna era una bărbătească cu venele frumos pronunţate şi extrem de familiară. Reuşind să se lupte cu teama, întoarse capul spre stânga pentru a privii atacatorul.

        Chipul lui Jacob era terifiant. Buzele îi erau pline de sânge, colţii scoşi la iveală iar ochii vişinii. Modul în care îşi holba ochii o făcu pe tânără să tremure. El văzu teama victimei şi, satisfăcut, rânjii malefic în timp ce părea să îşi pregătească colţii pentru atac.

        -AAAAAAA!

        În jurul abdomenului simţi o strânsoare, aceeaşi pe care o simţi şi adineauri. Deschise brusc ochii şi, printre lacrimi, reuşi să vadă decorul camerei în care adormise.

        -Rouge, linişteşte-te, spuse călduros Jacob.

        Auzindu-i vocea, şatena se panică atât de tare încât lovi cu coatele cât de tare putu în pieptul bărbatului.

        -Rouge! spuse el prinzându-i cu forţa mâinile şi întorcând-o în braţele sale cu faţa către el. Ai visat, linişteşte-te...

        Cuvânintele "ai visat" răsunară cu un ecou adânc în camerele minţii şatenei. Începând să creadă tot mai mult această teorie inspiră adânc, ţinând aerul preţ de câteva secunde în plămâni, apoi expiră în timp ce încercă să îşi liniştească pulsul.

        -Gata, draga mea... Totul e bine, eu sunt aici, a fost doar un coşmar, nu ai de ce să plângi, continuă el în timp ce şterse cu degetul mare lacrimile de pe obrazul fetei apoi o cuprinse în braţe, îndesându-i capul în curbura gâtului său.

        Încet, încet plânsul doamnei Black se înăbuşi iar pulsul redevenise normal. Se simţea stupid din pricina urletului, se simţea vinovată din pricina loviturii dar se simţea şi minţită. Simţurile ei speciale de vrăjitoare o făceau să aibe senzaţii stranii, ne mai trăite până în acel moment.