Când nemuritorii mor

XII

        -Parcă spuneai că este sărac! exclamă Rouge parcă vorbind pentru sine.

        Privirea lui Grace era aţintită asupra prăzii iar mintea deja începuse să convingă picioarele, făcând corpul să înainteze. Mersul hotărât şi lasciv, ca de felină, privirea fixată, spatele drept şi atitudinea demnă erau armele secrete ale blondei. Ea considera că încrederea este aceea ce transformă o domnişoară în cel mai temut devorator de bărbaţi.

        Trecând cu graţie printre oamenii ce se întreceau în mişcări de dans, paşii i se opriră.

        -Bună! spuse ea dezvelinduşi dinţii într-un zâmbet larg dar nu în de ajuns pentru a se observa colţii.

        -Bună seara, my lady. Daţi-mi voie să vă urez la mulţi ani.

        Rostind aceste cuvinte, Maxmillian se apropie de trupul delicat pe care îl cuprinse cu o mână de după spate şi sărută obrajii fetei. Euforia din corpul tinerei se răspândi odată ce apăsarea buzelor pe pielea delicată se simţi mai intens.

        -Mulţumesc şi dă-mi voie să spun că arăţi superb.

        -Dacă eu arăt superb însemnă că nu aţi ajuns încă în faţa unei oglinzi, spuse el pe un ton fermecător.

        Genunchii domnişoarei Morgan tremurau iar buzele îi erau uscate de emoţie. Simţea mereu când era în preajma lui că ele trebuiau hidratate cu un sărut. Golul din stomac se simţea mult mai mare la fiecare nouă întâlnire iar zâmbetul nu dorea sub nicio formă să părăsească poziţia. Toate aceste simptome erau semne clare ale uneia dintre cele mai grave boli - iubirea. Această boală o mai simţise cu adevărat doar odată în viaţă: în perioada în care pământul îi fugea de sub picioare gândindu-se la Nicolas.

        Privirea curioasă a fetei se aţinti subtil spre mâinile bărbatului. Erau libere. Acest lucru putea însemna că plasase deja cadoul unuia dintre chelneri şi ajunse pe masa special amenajată pentru acest lucru.

        Trăgând aer în piept pentru a-şi face curaj, Maxmillian deschise gura lăsând cuvintele "Îmi acordaţi un dans?" să scape. Fără a ezita şi lărgind şi mai mult zâmbetul, Grace întinse mâna şi se lăsă condusă în mijlocul ringului.

        Norocul fusese de partea lor iar soarta dorea să urmărească un moment romantic. În clipa în care poziţia de dans fusese luată, melodia se schimbă cu una lentă ce se potrivea ca o mănuşă sentimentelor celor doi. Braţele puternice ale blondului se încleştară în jurul trupului firav al partenerei sale. Ea urcă mâinile lent până pe umerii lui, lasându-se pradă privirilor sale criminale.

        Totul era perfect. Trupurile le erau contopite parcă într-unul singur, privirile erau intersectate, ritmul muzicii era simţit instinctiv fără a fi nevoie să îl asculte. Scena părea scoasă dintr-un film mut deoarece amândoi preferau să se simtă şi să comunice doar din priviri şi zâmbete.

        -Mă scuzi, pot să răpesc şi eu un dans domnişoarei? spuse o voce de bărbat din fundal.

        Max şi Grace întoarseră privirile simultan în direcţia vocii. Maxmillian încuviinţă din cap scurt, neputând să refuze o persoană atât de importantă apoi sărută mâna tinerei, plecând. Grace fără a spune vreun cuvânt reluă dansul, de data aceasta cu mâinile încolocite în jurul gâtului noului partener.        

        Un bărbat superb, înalt, tânăr şi cu mişcările de dans bine şlefuite luase locul vechiului partener. Zâmbetul ce dezvăluia dinţii albi îşi făcuse apariţia la vederea celui al blondei. Ochii negrii studiau cu atenţie chipul angelic. Mâna lui Grace se ridică şi aranjă cu grijă o şuviţă de păr şaten ce ieşea din forma pieptănăturii. Toate aceste elemente îl alcătuiau pe Erik.