Când nemuritorii mor

XIII

        Seara decurse fără noi incidente iar orele se scurseră destul de repede. Fiecare melodie de jazz era simţită de Rouge mai intens în braţele lui Jacob. Cei doi dansau fără oprire, fiind unul pentru celalalt un soi de energizant nefiresc. Mâinile bărbatului ţineau trupul firav captiv însă prizoniera nu părea să îşi dorească o evadare. Mâinile ei erau agăţate în jurul gâtului partenerului iar degetele i se pierdeau prin părul acestuia.

        Ceasul indică miezul nopţii iar lumina se stinse brusc lăsând în urmă o linişte apăsătoare. În capătul unui hol lung începuse să se vadă o lumină gălbuie ce se apropia încet de mulţime. Când în sfârşit lumina misterioasă pătrunse în sala mare, trupa de jazz şi toţi ceilalţi oameni începuseră să cânte uniform cântecul onomastic.

        Grace, plină de fericire, se desprinse cu greu din braţele lui Erik reuşind să se întoarcă cu faţa spre tort.

        Tortul era unul imens, acoperit de glazură aurie ornată cu diverse mărgele comestibile. Unde şi unde se puteau zări trandafiri mari din lapte praf, roşii ca sângele. Acest întreg tribut adus domnişoarei Morgan era aşezat pe o masă pe roţi din lemn masiv, acoperită de un strat consistent de trandafiri roşi adevăraţi.

        Pretutindeni se puteau auzi doar notele muzicale ale cântecului destinat sărbătoritei. Doi servitori aduseră în grabă o scăriţă aurie cu aproximativ cinci trepte şi o aşezară în faţa tortului. Erik prinse cu delicateţe mâna blondei şi o ajută să urce toate treptele pentru a ajunge să sufle în lumânări. Momentul stingerii ultimei lumânări marcase trecerea a 500 de ani din viaţa tinerei, cu toate că invitaţii nu ştiau vârsta adevărată, motiv pentru care lumina se aprinse iar din tavan coborâră rând pe rând mii de confetii aurii.

        Momentele de aplauze furtunoase trecură cu iuţeală lăsând locul furculiţelor aurii să ocupe mâinile oamenilor. Prima felie fusese dată lui Rouge din pricina faptului că vampirii nu mănâncă însă în acea mare de oameni nimeni nu fusese capabil să remarce acest lucru.

        -Sunt frântă! exclamă stins Rouge aşezată pe scaunul din dreapta a maşinii lui Jacob.

        -Ajungem în câteva momente acasă, poţi să te odihneşti liniştită.

        Lumina străpunse încet întunericul nopţii însă la ora 04:13 stelele încă erau sesizabile. Capul şatenei era lăsat pe umarul viitorului său soţ iar privirea era aţinită spre bolta cerească. Ca un adevărat domn, Jacob îi dăduse sacoul partenerei sale pentru a o încălzi şi adăugase pentru siguranţă și mâna ţinută în jurul trupului ei.

        -Nu te mai uita la stele, spuse el cu o voce jucăuşă.

        -De ce?

        -Le faci geloase cu frumuseţea ta.

        Pericol. Pericol maxim. Corpul lui Rouge simţea iarăşi că o să ia foc cât de curând. Ura. Îl ura pe el. Ura faptul că încerca subtil să îi intre pe sub piele după ce o dăduse afară din casă. Era convinsă că planul lui se baza pe o falsă iubire însă din nefericire pentru el, şi al ei era bazat pe acelaşi principiu.

        -Poimâine ne casătorim, continua Jacob văzând că nu i se răspunde la compliment.

        -Poimâine?!

        -Da, cu cât mai repede, cu atât mai bine.

        "Cu cât mai repede, cu atât mai bine"? Cuvintele astea nu îi dădeau pace subconştientului lui Rouge care se gândea la toate variantele posibile. Cel mai probabil ele erau un semnal al existenţei unui plan. Era clar că din toate proprietăţiile din Chicago nu a luat-o întâmplător pe a ei, cu atât mai mult având în vedere faptul că era vampir.

        Rouge nu înţelesese niciodată de ce vampirii şi vrăjutorii se urăsc şi îşi poartă duşmănie. Nimeni nu îi explicase vrodată, nici măcar părinţii ei. Era adevărat că nu fusese niciodată suficient de curioasă cât să afle însă acum avea un motiv bun.

        Pătrunşi în casă amândoi înaintau pe trepte, spre etaj. Rouge dorise să se îndrepte spre aripa stângă alături de Jacob însă sesizase că acesta se oprise :

        -Ce faci?

        -Păi... mă gândeam că vom împărţi o cameră fiind viitori soţi.

        -Nu e nevoie de asemenea sentimentalisme. Noapte bună, spuse el pornind în partea stângă a locuinţei şi dându-i de înţeles tinerei că locul ei era în aripa dreaptă.

        Fără a mai spune ceva, şatena plecă în camera ei simţindu-se ca un copil pedepsit. Nu vedea rostul prelungirii acelui moment aşa că decise să doarmă măcar câteva ore.

        Puţinele ore de somn trecură extraordinar de repede. Prin somnul în care se afundase ca într-o ceaţă câteva sunete familiare îşi făcură simţită prezenţa:

        -Trezeşte-te.

        Ochii fetei se deschiseră moale, încercând să se opună dorinţei de a dormi. Pe aşternutul alb stătea alături de ea Jacob. Era îmbrăcat într-o cămaşă desfăcută ce lăsa la vedere pentru prima dată corpul lucrat şi o pereche de pantaloni nu tocmai luxoşi. Întreaga înfăţişare îi dădea de înţeles fetei că deşi nu dormea, îşi ridicase şi el cu greu trupul mort din patul cald sau din sicriu, deoarece nu reuşise să îi vadă conţinutul camerei.

        -Cât e ceasul? întrebă Rouge căscând lung dar acoperindu-şi gura cu mâna.

        -Este ora 10:20. Trebuie să te ridici, ai treabă astăzi.

        -Treabă? Avem atâţi servitori, să facă ei treaba..

        -Servitorii nu îţi pot alege rochia de mireasă aşa că ridică-te. Ai treizeci de minute să cobori. Te aşteaptă Matilda, ea te va însoţi la cumpărături şi tot ce ai nevoie. I-am lăsat ei banii pentru rochie aşa că poţi să o cumperi pe oricare doreşti. Nu îmi doresc ca viitoarea mea soţie să apară într-o cârpă la nuntă.

        Cu aceste cuvinte destul de serios rostite, Jacob părăsi camera lăsând în urmă un aer rece venit de la inima şi trupul său îngheţat. Deşi nu putea să îl suporte, Rouge nu se putea plânge. Îi plăceau cumpărăturile şi avea de gând să fie cea mai frumoasă mireasă aşa că îşi mobiliză trupul spre baie pentru ritualul de înfrumuseţare.

        După fix treizeci de minute scările înalte scârţăiră sub greutatea trupului şatenei îmbrăcată într-o rochie dreaptă, crem şi încrustată cu pietre semipreţioase în jurul gâtului. Rochia scurtă lăsa picioarele la vedere de la genunchi în jos şi dezvăluiau pantofii vişinii.