Când nemuritorii mor

XLII

        Fără a da drumul o secundă mâinii partenerei sale, Jacob porni cu aceasta într-o căutare de flori. Cei doi se plimbau ca un cuplu fericit printre nenumăratele tufe de trandafiri diversificaţi şi alegeau împreună, fiecare, cele mai frumoase flori. Când în sfârşit amândoi purtau în mâini buchete multicolore de roze hotărâseră să se aşeze pe iarba de smarald.

        -Nu îmi mai amintesc cum se împleteau coroniţele, spuse bărbatul ce avea un ghemotoc de tulpini înodate în mână.

        -După cum arată tentativa te de coroniţă, nici nu prea pare că ai ştiut vreodată, replică râzând Rouge.

        Domnul Black lăsă un chicotit minuscul să iasă la iveală şi, apucând brusc capătul unui trandafir, lansă peste soţia sa o ploaie de petale parfumate. Aceasta începuse să râdă mai voios decât anterior şi îşi apără teatral capul de furtuna lansată.

        -Nu mai irosi petalele! Îţi voi arăta eu cum se face, doar ia-te după mine.

        Următoarele două ore fuseseră petrecute în aerul cald al verii înconjuraţi de diferite miresme florale, copaci, păsărele, toate alcătuind un peisaj de basm în care Rouge era prinţesa inocentă iar Jacob regele cel dur ce îşi recăpătase cheful de viaţă.

        -Pof-tim! spuse încântată doamna Black atunci când aşeză imensa coroană din trandafiri pe capul regelui său.

        -E frumoasă, mulțumesc, my lady, replică el sărutându-i mâna. A mea nu e atât de spectaculoasă dar m-am chinuit, mai ales că am luat jos orice spin pentru a nu te răni iar mâinile mi-au sângerat şi abia m-am abţinut să nu mă mănânc singur, continuă amuzat în timp ce potrivi coroana dintr-un singur rând de flori pe capul persoanei din faţa sa.

        -Ai reuşit, ai făcut un gest draguţ, ai învăţat să faci coroane din flori şi ai reuşit să nu fi canibal.

        -Nu am învăţat, mi-am reamintit!

        -Aşa spun toţi..., murmură fata lent pentru a apuca să se ridice şi să o ia la fugă spre casă.

        -Ah, da? Hai aici să îţi arăt cine pe cine învaţă! exclamă bărbatul ce se trezi alergând după soţia sa, ajungând să joace de-a prinselea.

        Urmărirea continuă chiar şi în momentul în care cei doi pătrunseră ca două tornade în bucătăria plină de servitori ce tocmai luau masa. Câteva ţipete scurte se auziseră în momentul în care imensa uşă de lemn se trânti în urma lui Jacob şi Rouge.

        Rouge luă o spatulă găsită la întâmplare pe unul din pulturile pentru gătit şi o îndreptă asemenea unui spadasin calificat spre soţul său. Acesta, într-o disperare teatrală, căută cu mâna orice instrument ce l-ar fi putut ajuta însă nu reuşi să apuce decât o tavă din argint pe care o folosi ca scut. Se răsuci şi reuşi să apuce de pe masă o cratiţă de aluminiu pe care şi-o plasă în cap, apoi puse coroniţa înflorată peste ea.

        Spre deliciul servitorilor ce nu îl mai văzuseră pe şeful lor niciodată atât de plin de viaţă şi de vesel, cei doi dădeau acum o luptă corp la corp ce era în dezavantajul fetei. Deşi ea avea o armă, îi lipsea armura cu desăvârşire iar imensul om de tinichea reuşi să o imobilizete rapid, prinzând-o într-un colţ al camerei.

        -Ajutoooor! ţipă cu exasperare Rouge atunci când trupul îi era cărat asemenea unui sac de cartofi pe umărul masculin.

        După tot acest mini-spectacol, toţi cei rămaşi în bucătărie începuseră să chicotească, întrebându-se ce reuşise să facă stăpâna casei cu şeful absolut. De când lucrau pentru el nu îl văzuseră vreodată atât de vesel şi în mod clar nu îl văzuseră prostindu-se aşa.

        Între timp, prada lui Jacob fusese exportată în dormitor şi aruncată pe pat.

        Rouge zăcea întinsă pe salteaua moale, râzând şi cu inima plină de bucurie ce, de acestă dată, se simţea ca fiind reală. În ultimele ore în care fusese fericită alături de un bărbat uitase complet de orice răutate sau grijă, chiar dacă acel bărbat era periculosul vampir de care se presupunea că ar fi trebuit să se ferească.

        Totul era ciudat pentru ea, şi mai mult decât ciudat, totul era confuz. Existau zile în care Jacob se purta cu ea de parcă nici nu ar fi existat, altele în care era cel mai mare duşman iar altele în care era doamna lui pe care încerca să o seducă în fiecare clipă. Încă îşi putea aminti cu exactitate dansul de la cazino din seara în care dorise cu orice preţ să îl evite. Îşi amintea de asemenea şi toate momentele neplăcute în care fusese refuzată de la un banal sărut.

        Bărbatul şaten se aşeză lângă ea întins pe o parte şi sprijinindu-se în cot, astfel spulberând dialogul cu subconştientul.

        -Îmi place să te văd fericită, şopti el.

        Pentru o clipă, Rouge crezu că nu aude bine sau că lângă ea nu se afla soţul ei ci o altă persoană. Parcă pentru a se convinge întoarse capul în direcţia cuvintelor însă lângă ea se afla persoana obişnuită.

        -Îmi pare rău că nu ştiu să te menţin așa..., continuă el văzând uimirea şi nedumerirea de pe chipul fetei.

        -O să înveţi, sper.

        -E greu pentru mine...

        -De ce spui asta?

        -E complicat, haide să nu deschidem subiectul. Ţi-am spus că vei afla toate explicaţiile pe care ţi le doreşti la momentul potrivit.

        Ne mai dorind să înceapă un război al vorbelor care să fi degenerat într-unul fizic din cauza căruia ar fi putut să îşi piardă una din vieţi, vrăjitoarea se mulţumi cu tăcerea.

        Scurtul moment de tăcere îi readuse fetei picioarele pe pământ. Parcă, din senin, conştientiză iarăşi care îi sunt priorităţile. Nu putea nega că timpul petrecut alături de Jacob îi făcuse plăcere însă îşi putu reaminti că totul era pentru el doar o joacă ce ei i-ar fi putut fi fatală mai târziu. Înstant în minte îi încolţiseră diverse planuri ce aveau ca scop eliminarea "lui" din ecuaţie. Îşi putuse aminti chiar şi de corpurile pe care trebuia să le recupereze cât de repede putea deoarece fenomenul astrologic mortal pentru ea se apropia tot mai mult.

        -Rougeee..

        -Da?

        -S-a întâmplat ceva? Te-ai schimbat la faţă.

        -Nu, totul e bine. Mi-am amintit doar că am o treabă de rezolvat şi un termen limită care se aproprie, nimic de care să îţi faci griji, crede-mă.

        -Anume?

        -Vreau să îţi pregătesc o surpriză, minţi aceasta cu un zâmbet dulce pe buze.

        -O surpriză pentru ce? Nu e nicio ocazie specială prin apropriere, spuse el dându-i o şuviţă de păr după ureche.

        -Este însă nu ştii tu. O surpriză e o surpriză deci nu vei afla nimic de la mine. Acum haide, sunt destul de ostenită după turnirul nostru, spuse râzând, cred că e cazul să dormim.

        Zicând aceste cuvinte, şatena se ridică din pat şi se apucă să se descotorosească de hainele de pe ea. În slaba lumină a lunii, Jacob admira fiecare părticică din spatele dezgolit al soţiei sale înainte ca aceasta să tragă rochia de noapte pe corp, apoi renunţă şi el la haine în favoarea pantalonilor comozi pentru somn.

        -Haide aici, spuse blând vampirul ce era deja aşezat în pat şi ţinea braţele întinse spre Rouge.

        Aceasta se supuse fără vreun cuvânt, adormind instant în braţele puternice ale partenerului său.