Când nemuritorii mor

LII

        Pe faţa domnului Bakrop se citea pura uimire. Aproape că ar fi spus că cere prea mult şi ar fi băgat mâna în foc că domnul Black nu va accepta, având în vedere întreaga lor ceartă şi indignare venită din partea fetei atunci când proprietatea a fost prima dată cumpărată.

        Rouge ce se hotărî să fie puternică, luă o atitudine demnă, de proaspătă domnişoară ce ştie ce îşi doreşte de la viaţă. Îşi stăpâni tremurul din voce şi lacrimile ce stăteau să izvorască, puse picior peste picior şi aşteptă un răspuns, privindu-l pe interlocutor.

        -Bine, accept.

        Aceste cuvinte nu îl uimiseră doar pe Carol ci şi pe vrăjitoarea ce parcă îşi mai pierduse din elan. Ea fusese gata de o posibilă contradicţie, o posibilă luptă pentru acel teritoriu iar răspunsul pozitiv şi pacifist al  bărbatului o lovise în faţă.

        Pentru un moment, o tristeţe acută puse stăpânire pe mintea şi sufletul ei. Parcă şi-ar fi dorit ca el să refuze, ar fi fost mai în siguranţă. În cazul în care răspunsul său ar fi fost negativ, însemna că în acea casă există ceva pentru care merită să se agite. Răspunsul afirmativ îi confirmă fetei faptul că acum că are scriiele nu mai are ce face cu acel teritoriu şi era gata să renunţe şi la banii investiţi în afacerea sa.

        -Acceptaţi? repetă încă uimit bărbatul gras ce îşi şterse chelia cu o batistuţă.

        -Da, accept. Puteţi întocmi actele de proprietate pentru domnişoara Harley. I-o ofer cadou, spuse ferm Jacob în timp ce împinse certificatul de divorţ şi în faţa ei pentru a semna.

        Şatena apucă cu nesiguranţă stiloul şi se uită prelung la foaie. I se părea că urmările eşecului său erau atât de groaznice încât în loc de "Certificat de divorţ" s-ar fi putut scrie cu uşurinţă "Act de deces".

        Examină cu privirea textul, în căutaea cuvintelor cheie însă totul era în zadar. Nu se putea concentra la nimic din ceea ce citea şi i se păreau că sunt doar o înşuire bine pusă la punct de cuvitne fără noimă. Hotăî să nu mai lungească momentul şi dibui locurile destinate semnăturii.

        În momentul în care numele "Harley" fusese scris pe foaie, un gol în stomac o cuprinse însă ştia că răul e deja făcut. Împinse cu degetul arătător foaia completată în faţa domnului Bakrop ce deja se apucă de scrierea unor noi foi.

        Întinse întâi către Jacob şi acele contracte pe care fata putuse să citească "Act de proprietate", acte pe care le semnase fără nicio întârziere şi pe care le întinse şi spre ea.

        Doar câteva momente durase ştampilarea tuturor foilor.

        -Oficial, nu mai sunteţi căsătoriţi iar domnişoara Harley este iarăşi propietara terenului, de data aceasta cu toate actele la zi. Vă doresc o zi bună!

        Domnul Black deschise uşa biroului şi îşi lăsă oficial fosta soţie să înainteze, apoi o închise.

        Ajunşi afară, el se urcă în maşină şi închise uşa. Se uită preţ de câteva secunde lungi spre superba fată ce îl privea la rându-i.

        -Mi-a făcut plăcere, murmură ea.

        -Aşa spun toţi, scurtă Jacob apoi apăsase pedala de acceleraţie şi se urni din loc.

        În urma lui lăsă doar o foaie semnată, un loc de parcare gol, praf şi cioburi ale inimii lui Rouge. Aceasta privi spatele maşinii până când se îndepărtă suficient de mult pentru a nu mai fi zărită.

        Ridică privirea spre cer şi văzu un porumbel ce zbură singur, creatură în care se regăsi pe sine. Porumbeii erau consideraţi simboluri ale romantismului şi asta era şi ea, o persoană ce îşi dorise de la viaţă un singur lucru - dragoste. Alese ca reprezentare acel porumbel deoarece, deşi dragostea era un lucru ce apropia oamenii, ea era singură, zbura singură şi părea că aşa va şi sfârşi.

        Trase aer adânc în piept şi, sperând că Jacob e undeva în josul bulevardului şi o aşteaptă, aruncă o ultimă privire însă totul era doar o dorinţă nerealizabilă. Se îmbărbătă preţ de câteva secunde apoi, uitându-se la poalele rochiei negre, păşi cu piciorul drept spre vechea locuinţă. Acest pas reprezentă pentru ea primul din viaţa ce o aşteptă încă din ziua în care se pomeni cu vampirul la uşă.

        Paşii leneşi şi istoviţi o purtară cam într-o oră până la locuinţa sa. Acum, în faţa ei se înfăţişa un cazino extrem de scump pe jumătate construit pe care hotărî să nu îl lase aşa. Trecu pe lângă marea clădire şi se pomeni în faţa locuinţei pe care acum că o recăpătase, nu părea să mai fie importantă pentru ea.

        Păşi în hol şi avu grijă să o facă cu piciorul drept. Se opri în mijlocul camerei de zi şi examină totul cu privirea. Nici urmă de pâcle negre de fum, pete de sânge sau alte chestii sinistre.

        -Magius! Mami este acasă!

        Câteva secunde de linişte deplină apoi un troncănit puternic se auzi din bucătărie. Rouge prinse de o umbrelă ce fusese uitată lângă uşă şi îşi mişcă trupul în direcţia sunetului. Cu teamă, apleca capul pe după uşă însă nimic suspect nu se vedea.

        Îşi făcu curaj şi deschise larg uşa, păşind în sală cu umbrela întinsă spre exterior asemenea unei săbii. Din spatele mesei se auzea un fâşnăit nefiresc aşa că decise să se oprească. Neştiind exact ce o aşteaptă, aruncă umbrela peste masă, cu vârful ascuţit în jos.

        -Au! se auzi o voce în momentul în care umbrela făcu contact cu acel "ceva".

        Rouge ridică o sprânceană, aproape sigură că recunoscu sunetul apoi hotărî să facă înconjurul mesei spre a-şi vedea inamicul.

        Scena crimei era vie în faţa ei. Bestia neagră şi pufoasă, cu o palmă mai înaltă decât nivelul gleznelor ei era ghemuită pe podea. Cutia cu mâncare de pisici era căzută pe jos cu tot conţinutul vărsat iar în firele scurte de blană de sub gura atacatorului erau brăzdate din loc în loc de fărămituri.

        -Ai venit - spuse Magius vesel apoi făcu o pauză, continuând - de ce ai venit?

        -Hai să strângem aici, să îţi dau mâncare bună şi îţi voi povesti.