Vicii Primare

Capitolul 2 - Ignoranța

                Scot un țipăt isteric și ies din cameră, închizând ușa. La naiba! Trebuie să mă schimb! Urgent! Deschid iar ușa și mai țip o dată pentru că Cristina își continuă treaba fără remușcări.

                -Ce dracu? Izbucnesc nervoasă și-mi arunc geanta cât colo prin cameră.

                Cristina trage de pătură și se învelește, râzând.

                -Nu mai fi așa pudică, la naiba! Spune Cristina printre râsete, dar nu coboră de pe trupul gol al lui Edi.

                Mârâi agresiv spre ea și îmi scot pijamalele din dulapul micuț ce-l împărțeam. Iau săculețul cu produsele de igienă și agăț și un prosop, ieșind din cameră și îndreptându-mă țintă spre dușurile comune. Încăperea arată sterilă dar eu am văzut prea bine urmele de mucegai și știu că˛nu este deloc sanitar ce se întâmplă în cămine. Mă bag între două ziduri care ar trebui să fie de fapt un duș și trag de draperia îngălbenită de vizitatori. O blestem pe Cristina a nu știu câta oară și mă întreb dacă toți au o prietenă așa tâmpită ca a mea. Dau drumul la duș fără să mă dezbrac, până mă încălzesc. Gândul îmi fuge inevitabil la Vlad și trag de hainele ude de pe mine simțind un puternic sentiment de scârbă. Doamne! Mie chiar îmi plăcea de el. Mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat la timp. Dar oricum aș fi încercat să mă încurajez să trec peste, la fiecare pompare a inimii simțeam doar așchii împrăștiindu-se prin corp. Mă așez pe hainele murdare și plâng cu sughițuri sub jetul fierbinte și sub supravegherea acută a destinului.

                După nu știu cât timp în care începusem să tremur emanând slăbiciune prin toți porii mei, m-am ridicat și mi-am spălat urâta amintire. Am tras pijamalele peste corpul proaspăt și mi-am învăluit părul în prosop. M-am privit în oglinda de deasupra chiuvetelor și am blestemat griul din ochi. Mereu mi se făceau ochii gri când mă simțeam depresivă, alungând albastrul plin de viață moștenit de la mama. Am simțit crunta nevoie de a o suna pe mama dar mi-am adus aminte că telefonul meu era distrus. L-am înjurat violent pe bărbatul de care m-am ciocnit, evitând să mă gândesc la frumusețea lui. Am avut o dramă cu un tip azi, nu aveam nevoie de fantezii stupide care oricum nu se vor adeveri.

                Am revenit în cameră și am șuierat ușurată când am văzut că e goală. Mi-am scos toate caietele și cărțile și ce naiba mai căram eu în geantă și le împrăștii pe podea ca să se usuce. M-am uitat la ceasul de pe noptieră și am mai înjurat o dată că îmi pierdeam două cursuri azi. M-am așezat pe pat și am meditat la faptul că înjur cam prea mult pentru o virgină, cum spunea Cristina. Am ajuns la concluzia că e mai bine să am gura murdară de vorbe decât trupul pângărit. Am început să plâng iar când am văzut că telefonul meu mai avea oleacă și scupa mizerie, m-am întins în pat. Am închis ochii și am visat culori verzi și calde, scufundându-mă în iarba moale de vară.

                Cu genele lipite și cu un picior în lumea viselor, o aud pe Cristina pălăvrăgind la telefon cu unul dintre părinți, lăudându-se cu note și credite și cât de cuminte este. Mi-aș fi dorit să am părinții ei înstăriți și să nu duc lipsa banilor, dar în viață nu este nimic atât de ușor. Mă afund în visul meu plăcut și dorm până a doua zi dimineață. Mă ridic din pat în întuneric iar ledul roșu al ceasului arată 5:23. Mă stâmb spre părul roșcat al colegei mele de cămin care dormea foarte pașnic și satisfăcută și îmi iau halatul gros pe mine, luând țigările și bricheta cu mine. Ies pe balcon și în timp ce îmi aprind țigara, tremurând de frig, mă înjur pentru acest viciu. Trebuie să mă las de rahatul ăsta. Îmi suge din viață și din bani! Mă cuibăresc pe un fotoliu lăsat în balcon și îmi încălzesc nasul rece în palmă. Prefer să mor de frig decât să respir același aer cu Cristina.