Vicii Primare

Capitolul 12 - Încredere blestemată

                Înghit în sec când văd silueta atletică a lui Răzvan în pragul ușii. Mă privește analitic și are o mimă serioasă. Mă opresc în fața lui și mă gândesc dacă să-i spun ce am de spus de aici sau să intru în casă. Nici o variantă nu mi se pare bună așa că mă iau după îndemnul lui de a păși înăuntru. Mă conduce în liniște spre sufragerie și mă așez pe canapea iar el pe fotoliu, exact ca data trecută. Nu spun nimic și el nu mă ajută cu tăcerea lui și privirea intensă. Aleg să sparg tăcerea într-un mod cât mai înțelept:

                -Ai spus că e urgent. Spun răgușit și blestem toate lacrimile care mi-au fost vărsate astăzi și care încă își mai găsesc locul în spatele ochilor.

                -Între tine și domnul Croitoru este totul bine?

                Întrebarea mă ia prin surprindere și-mi vine să-i urlu pentru a nu știu câta oară că asta nu este naibii treaba lui. Îmi aduc aminte de ultimul mesaj pe care l-a trimis Tudor de pe telefon meu și mă calmez înainte să-i explodez în față.

                -De ce întrebi? Șuier printre buze și-mi încrucișez mâinile la piept.

                -Pentru că în dimineața asta, el flirta cu secretara mea. Spune cu nonșalanță.

                -Poftim? Întreb scâncind dar nu din cauză că aflasem că fostul cel mai bun prieten flirta cu cineva, ci din cauză că are totuși deja o secretară.

                -I-a oferit un trandafir când s-au văzut. Păreau apropiați. Îmi pare rău! Spune cu falsă vinovație în glas.

                Nu înțelegeam de ce ar trebui să-i pară lui rău dar mie îmi părea rău că el voia să-l trădeze pe „iubitul” meu fără să încerce să-mi spună că ar trebui să-l întreb despre persoana cu care flirta sau ceva de genul acesta, fără să se implice atât de direct în falsa mea relație. De ce avea satisfacția asta bolnavă de a-mi spune atât de ușor ce face așa zisul meu iubit? Vrea să mă facă să sufăr. Mi-am răspuns singură și mi-am dat seama că acest bărbat care stătea ca zeul Adonis în fața mea era și el un mic trădător chiar dacă nu apucasem să-i acord puncte de încredere. Probabil era obișnuit ca orice femeie să-i cadă direct la picioarele lui și era un fustangiu notoriu.

                Nu m-am mișcat din loc câteva momente bune și nici nu am scos nici un sunet. El mă privea cu mare atenție și probabil folosea un fel de psihologie inversă sau ceva de tip hipnotic cu ochii lui verzi. M-am gândit la trădarea Cristinei pe care o iertasem poate prea ușor. M-am gândit la trădarea lui Tudor care duruse mai tare decât orice. Și m-am gândit la trădarea acestui bărbat chipeș care juca murdar ca să-mi intre pe sub piele din motive total necunoscute mie.

                -De fapt, am venit aici cu un alt scop. Voiam să-ți spun că nu accept postul propus. Dacă aș putea să-mi păstrez slujba de la pub, bine. Dacă nu, aș dori să primesc cecul până la sfârșitul săptămânii. Am spus cu calm deși simțeam din clipă în clipă că voi izbucni în lacrimi și scâncete dureroase.

                -Dar ai zis...

                -Am zis. I-am tăiat-o scurt. Îmi pare rău, dar m-am răzgândit.

                M-am ridicat de pe canapea și-mi simțeam picioarele parcă făcute din beton. Eram țeapănă, încordată și suferindă.

                -Aștept un mesaj de la tine până vineri dacă să mă prezint la pub sau cecul prin poștă. Mulțumesc!

                M-am rotit pe călcâi și am ieșit în holul de la intrare.