Vicii Primare

Capitolul 19 - Gust de căpșuni.

        Cum era și de așteptat, am fost aeriană toată ziua. Am spart 2 pahare și o farfurie în jurul barului. Tudor s-a amuzat pe seama mea, începând să inventeze glume noi la adresa mea și a lui Răzvan.

        -Vezi că-ți tremură degetele de emoții. Îmi spune când iau tava cu ultima comandă pe ziua de azi.

        -Du-te dracu! Mârâi și mă încrunt la el când începe să râdă, iar.

        Dar avea dreptate. Cu cât se apropia ora de închidere, cu atât degetele mele tremurau din ce în ce mai tare. Nu eram sigură că am făcut bine să accept invitația la cină cu el dar nici nu voiam să regret la fel cum o făcusem când am refuzat oferta de muncă. M-am apropiat de bar și mi-am lipit capul de tejgheaua din granit.

        -Ce să fac? Mormăi cu epuizare și în plină pană de idei.

        -Nu te mai stresa. Am împrumutat trusa de machiaj de la Ivona. E în baie. Fugi și fă-te frumoasă! Mă bate pe umăr și-mi zâmbește prietenos.

        Îmi târâi picioarele până în vestiar și încep să înjur când îmi dau seama că am venit îmbrăcată în blugi și un pulover gros. Sunt un dezastru! Seara va fi un dezastru! Îmi plâng de milă aproape 5 minute și hotărăsc să mă machiez un pic ca măcar ceva din toată înfățișarea mea să fie cât de cât normală. Deschid trusa de machiaj care se afla lângă chiuvetă și o examinez. Iau fondul de ten care este de aceeași nuanță deschisă ca și culoarea pielii mele și îl întind cu mișcări circulare. Folosesc corectorul ca să-mi acopăr cearcănele care mi-au apărut de la oboseală și un ruj nud pe buze.

        -Ai terminat? Întreabă Tudor când dă buzna în baie.

        Încuviințez din cap și mă întorc spre el ca să-mi admire opera de artă. Brunetul începe să râdă și să clatine din cap. Se apropie de mine și scoate din trusă un rimel. Îmi zice să stau nemișcată și începe să treacă peria pufoasă peste genele mele. După folosește un creion de culoare neagră și îmi face conturul ochilor. Când îmi spune că a terminat și m-am uitat în oglindă, nu mi-a venit să cred când mi-am văzut ochii atât de mari și frumos înconjurați de genele mult prea lungi de un negru uniform.

        -Acum ești gata. Arăți superb. Ai cu ce să te îmbraci?

        Neg din cap și mă conduce înapoi în vestiar. Deschide un vestiar care nu era nici a lui și nici a meu și scoate câteva haine din el. Le verifică și îmi întinde o tunică neagră.

        -Încearcă asta. Spune și îmi întinde materialul catifelat.

        -A cui e vestiarul ăsta? Întreb cu neîncredere.

        -A Simonei. Nu se va supăra. Hai. Fugi și probează.

        Mă supun tăcută ordinului și mă schimb în baie. Îmi privesc cu atenție picioarele dezgolite și la materialul care se plia perfect pe liniile corpului. Tunica îmi ajungea până la jumătatea coapselor, ceea ce m-a făcut să roșesc. Mult prea scurtă pentru gustul meu. Mă întorc în vestiar și-l găsesc pe Tudor stând pe bancă cu o pereche de ciorapi în mâna.

        -Ești superbă! Exlamă entuziasmat și îmi întinde ciorapii.

        -E prea scurtă. Voi arată ca o ușuratică. Nu pot să port așa ceva. Mă plâng iar de dorul comozilor blugi și a puloverului care-mi acoperea gâtul.

        -Lavinia, nu uita că tu ai acceptat întâlnirea asta. Răzvan e bărbat, nu băiețaș de cartier cum era Vlad. Fă ce-ți spun și îmi vei mulțumi mâine dimineață când ne vedem.