Vicii Primare

Capitolul 14 - Idei demodate

        Rămân perplexă lângă Tudor și o privesc cu atenție. Îmi pasă? Da, îmi pasă. Mă înjur pentru firea mea mult prea sensibilă și pun o mână pe umărul ei osos.

        -Ce s-a întâmplat, Cristina?

        -Mă părăsești pentru ăsta! Scâncește și arată cu dezgust spre locul unde stă Tudor. Tu, Edi, toți mă părăsiți mai devreme sau mai târziu.

        -Plec pentru 3-4 zile acasă, la Bacău. Încetează! Îi spun și mă încrunt la ceea ce am auzit din gura ei ieșind. Poate doar mi s-a părut mie. Fata asta nu e capabilă de sentimente.

        -Pot să merg cu voi?

        Întrebarea mă ia pe nepregătite și încerc să-i dau un răspuns care să împace capra cu varza. De ce naiba ar vrea să meargă cu noi?

        -Nu este o idee bună, Cristina. Vrem să petrecem puțin timp împreună. Aud vocea lui Tudor.

        Mă învârt pe călcâi și îl privesc cu ochii măriți de uimire. Ce naiba faci? Mimez din buze când nu pot citi nimic de pe expresia feței sale.

        -Deci, e adevărat? Umblii cu doi tipi odată, nu? Nu ți-e rușine? Săracul Vlad e distrus din cauza ta. Urlă în urechea mea ca să-i acord atenție.

        Atenția necesară și-a primit-o: palma mea a luat contact cu obrazul ei mult prea încărcat cu fond de ten. Am icnic uimită de reacția mea violentă și m-am blestemat pentru toate schimbările care s-au petrecut în ultimul timp. Tudor s-a pus între noi două și a murmurat să ies din cameră. Am luat geanta de pe pat și am zbughit-o pe ușă. De ce am făcut asta? Mi-am acoperit gura cu palma și am simțit mirosul fondului ei de ten care era prea dulceag. Am îndepărtat cu scârbă mâna de buzele mele și m-am așezat pe scările de la intrarea căminului.

        -Continuă să mai faci din astea și te voi cere în căsătorie! Îmi spune Tudor în timp ce mă ajută să mă ridic.

        Mă încrunt pentru câteva secunde și începem să râdem amândoi ca doi isterici.

        -Nu-ți bate capul! Și-o merita. Noroc că ai plesnit-o tu pentru că eu mă pregăteam să-i dau o lecție de tortură psihică. Spune printre hohote.

        Îl lovesc ușor cu pumnul în umăr, iar el mă prinde de mână și mă trage în parcarea campusului.

        -Doar nu mergem cu motorul până la Bacău. Vom îngheța, oricât de mult mi-ar plăcea ideea de două roți.

        -Nu te prosti, Lavinia. Am împrumutat mașina de la un prieten. Hai, urcă. Îmi face semn spre un coupe negru din capătul aleei.

        -Dar știi să conduci o mașină, nu? Îl întreb ironică și mă trezesc ciupită de nas.

        -Urcă. Am conectat ipodul meu la boxe.

        Îmi zâmbește arogant și mulțumesc tuturor sfinților de pe cer că noi avem aceleași gusturi până și la muzică. Drumul a fost destul de lung pentru că Tudor nu mergea cu mai mult de 90km/h. Am cântat, am râs și i-am povestit despre copilăria mea de la Bacău.

        -Dar tu chiar erai plictisitoare. Îmi spune la un moment dat. Zău! Dacă nu veneai la Iași, pun pariu că tot o tocilară rămâneai.

        Îl lovesc ușor peste mâna ce-o ținea pe schimbător și-mi aduc aminte de o mică promisiune de-a lui.

        -Sper că nu ai uitat că mi-ai promis să mă înveți să conduc o motocicletă. Îi spun serios și-mi flutur genele lungi în direcția lui.