Vicii Primare

Capitolul 59 - Trecutul prezentului

Unii oameni spun că timpul le vindecă pe toate. Unii oameni spun că gândirea pozitivă îți schimbă stilul de viață. Cu răbdarea treci și marea, mai spun alții, dar eu sunt epuizată să tot ascult diferite sfaturi.

Am rămas singură într-un apartament care poartă amintirea oamenilor care au intrat și au plecat din viața mea. În aproape un an de zile, totul s-a schimbat radical pentru mine. Mulți am luat-o pe căi total diferite și doar pentru câțiva a existat un sfârșit fericit.

-Alo? Răspund la telefonul ce mi-a întrerupt gândurile deloc pozitiviste.

-Ajungem în zece minute. Îmi spune Ioana.

-Ți-am mai spus să nu mă suni pe mine înainte să ajungi. Sun-o pe mama ca să coboare în fața blocului.

-Bine. Acum o sun. Și... Lav?

-Da? Întreb pe un ton ciudat, crezând că ceva nu a mers conform planului.

-Îți mulțumesc din suflet! Nu știu cum voi putea vreodată să te răsplătesc.

-Având răbdare și crescându-ți copilul într-un mediu sănătos ar trebui să fie pe măsură. Îi răspund emoționată și răsuflu ușurată că totul a decurs bine.

Mă așez pe colțarul din bucătărie și-mi aprind o țigară. De ce oare sunt așa de bună la a da sfaturi altor oameni și, în schimb, nu sunt în stare să-mi urmez propriile filozofii?

Al patrulea e-mail îmi apare pe ecran și-mi înjur șeful care este, în același timp, și partenerul meu de afaceri. Primele trei le citesc în grabă fiind totul legat de acte ce trebuie să le semnez și citesc al patrulea e-mail care-mi atrage atenția. Nu recunosc numele expeditorului, dar nu pot fi sigură dacă este o scamatorie sau nu.

Apelez numărul lui Tudor și după trei tonuri, îmi răspunde.

-Am primit un e-mail cu o propunere de afaceri. Îi spun succind, curioasă dacă o fi primit și el ceva asemănător.

-De la Alin Moraru? Întreabă pe un ton arogant.

-De unde știi?

-Ieri am avut o întâlnire cu el. I-am dat adresa ta de mail și i-am spus să-mi trimită ce fel de parteneriat vrea cu noi.

-Și eu de ce nu știu asta? Mă răstesc la el de fericire și izbucnim în râs la unison.

-Era cadoul meu de Crăciun pentru tine pe care tu l-ai stricat. Cam greu apuci să-ți citești toate e-mail-urile și speram să fie așa și în cazul acesta. Spune cu falsă supărare, dar știe că în continuare avea să rămână cel mai perfect cadou posibil.

-Te iubesc, Tudore. Mulțumesc că ai fost mereu alături de mine! Spun copleșită încă de vestea cea bună.

-Și eu, Lav! I-am promis că voi avea grijă de... Se întrerupe brusc, timp în care eu inspir greșit aerului și mă înec, începând să tușesc cu brutaliate.

-Ce-ai spus? Întreb cu vocea chinuită când mă opresc din tușit.

Nu-mi răspunde și atunci verific telefonul ca să-mi confirm că Tudor chiar mi-a închis telefonul în nas. Îl apelez din nou, dar îmi dă ocupat.

Încerc să mă calmez cu gândul că nu am auzit bine și că el acum vorbește cu cineva extrem de important de îndrăznește să nu-mi răspundă.

Îmi sucesc creierii ca să-mi dau seama la ce se referea cu adevărat bărbatul. Nu vreau să cred că el l-a pus să aibă grijă de mine. Refuz să cred că lui îi mai pasă de mine. A trecut mai bine de jumătate de an în care nu mai știu nimic de persoana lui. Și nici nu am încercat să aflu, oricât de tentată am fost.