Vicii Primare

Capitolul 21 - Ciocolată cu banane.

        Aveam gura uscată, degetele îmi tremurau și nu mai eram chiar atât de încrezătoare în forțele proprii. Îmi trec degetele peste sigla BMW și mă înfior când mă gândesc că am ocazia să conduc mașina șefului. Eram mai mult ca sigură că era o mașină scumpă și mă rugam să aibă asigurare Casco la ea.    

        -Știi cum stă treaba cu pedalele? Întreabă cu răbdare și așteaptă să îmi ajustez scaunul și să-mi pun centura.

        -Știu că are trei pedale și eu două picioare. Și mai știu că cel stâng este pentru ambreaj, pe când dreptul se ocupă de accelarație sau frână, după caz. Îi spun mândră de puținele mele cunoștințe despre mașini.

        Pornesc motorul și gem în sinea mea când realizez că eu chiar am să fac asta. Noroc că tata mă învățase strictul necesar care trebuie știut despre mașini.

        -Oh, nu! Am băut! Icnesc și opresc motorul, răsucind cheia în contact.

        -Și nici carnet n-ai. Spune cu sarcasm. Pornește! Acum! Nimeni nu patrulează pe aici în Ajunul Crăciunului. Spune proruncitor și încep să cred că asta a fost o idee chiar extrem de proastă.

        Înghit în sec și răsucesc cheia cu mai multă hotărâre decât ultima dată. Trebuie să demonstrez o dată pentru totdeauna că nu sunt o fricoasă și că pot face orice-mi propun. Răzvan îmi ia mâna dreaptă de pe volan și o pune pe schimbător.

        -Apasă pe ambreaj. Îmi spune cu calm și mă supun.

        Îmi strânge degetele pe schimbător și băgăm în viteza întâi.

        -Cursa la ambreaj e scurtă, așa că ridică foarte puțin piciorul de pe ambreaj și în același timp „pișcă” ușor accelerația. Decuplezi cu stângul în timp ce cuplezi cu dreptul. Condusul este ca un dans de balet. Nu te speria. Mă instruiește și-mi șoptește să o fac cât de ușor și lin posibil.

        Calmul cu care îmi vorbește mă face să mă relaxez și fac întocmai ce mi-a spus. Mașina începe să se miște ușor și apăs puțin mai tare pe accelerație.

        -Virează dreapta. E un drum întins acolo.

        Încerc să-mi iau mâna de pe schimbător ca să apuc volanul cu ambele mâini pentru viraj dar nu mă lasă.

        -Doar femeile care sunt pierdute în timp și spațiu virează cu ambele mâini pe volan. Dreapta e pentru schimbător. Îmi spune pe un ton provocator și îmi mângâie degetul mare cu arătătorul.

        Virez cu emoție aprinsă și mă rog să nu iau vreo bordură și să mă fac de râs. Mă instruiește să schimb în viteza a doua și țip de încântare când văd 43km/h în bord. Mă încurajează să merg mai departe și schimbăm a treia, a patra, a cincea, cu degetele încătușate ca și cum facem cel mai intim lucru din lume. Încep să gâfâi când simt palpitațiile în piept datorită celor peste 100 de kilometri și depășirea limitei legale de viteză. Frânez prea brusc și țip de sperietură când spatele derapează dintr-o parte în alta pe poleiul lăsat pe șosea. Își pune o mână pe volan și redresează mașina, îndemnându-mă să trag pe dreapta.

        -Ce-a fost asta? Întreb încă speriată și nedumerită că am făcut ceva greșit.

        -Asta înseamnă tracțiune pe spate. Spune râzând. Stai să vezi ce adrenalina îți dă când o faci pe gheață și cu intenție.

        -Nu, mersi. Prefer să nu conduc pe astfel de condiții meteo. Spun cu seriozitate, gândindu-mă la iarna în care tata și-a tamponat mașina din cauza gheții.