Vicii Primare

Capitolul 20 - Lumea e la picioarele tale.

-Te mai ajut cu ceva? Mă întreabă Ioana după ce duce un bol cu salată pe masa aranjată din sufragerie.

        -Nu. Mulțumesc din suflet pentru ajutor. Nu știu dacă m-aș fi descurcat fără tine. Ești sigură că nu poți rămâne? O întreb cu speranță-n suflet de frică să devină totul prea ciudat doar cu noi trei în seara asta.

        -Hai, Ioana. Mă poți avea pe mine cadou de Crăciun. Am și fundiță roșie. Îi spune Tudor și arată cu degetul la papionul care stătea perfect agățat de gulerul cămășii sale albe.

        -Ai vrea tu, scumpete. Crăciun Fericit! Ne vedem vineri. Spune femeia blondă și mă sărută pe ambii obraji.

        O strig să nu uite să-și ia cadoul de sub brad pe care scria numele ei, mai ales că m-am chinuit o grămadă ca să găsesc cerceii cu cheia Sol pe ele.

        -Poate vrei tu să profiți de mine, așa ca de Crăciun. Îmi spune Tudor când aude ușa de la intrare închizându-se.

        Își pune ambele mâini pe talia mea și mă sărută în vârful creștetului. Chicotesc la gândul acesta și gust din sosul ce-l amestecam în tigaie.

        -Tudor, doar știi că nu mi-aș permite să profit de corpul tău dumnezeiesc. Îi spun în glumă și îl lovesc cu cotul în abdomenul plat.

        -Nici dacă mă rog de tine?

        Mă întorc spre el cu o sprânceană ridicată numai ca să-i văd fața de cățeluș plouat.

        -Lav, ești așa de frumoasă. De ce dracu te machiezi atât de rar? Tu nu ai habar cât de frumoși sunt ochii tăi conturați cu un pic de dematograf. SPune cu aere de expert.

        -Dar ce ești tu? Make-up artist și nu știam eu? Îl iau peste picior dar anticipasem răspunsul lui în care se laudă că a avut ocazia să privească foarte multe femei care se machiau dimineața după ce le-a răvășit mințile o noapte întreagă.

        Se aude soneria și îl rog pe prietenul meu de nădejde să deschidă ușa. Emoțiile nu au întârziat să apară și m-am grăbit să răstorn sosul într-un bol de porțelan. Am înhățat încă un pachet de șervețele și am intrat în sufragerie inspirând aer adânc în piept. Cei doi bărbați stăteau la masă cuminți și poate chiar prea tăcuți. Am murmurat un salut scurt și i-am poftit la masă. Încetul cu încetul, Tudor a început să distingă atmosfera apăsătoare și ne-am aruncat în povestiri despre modul în care ne-am petrecut această sărbătoare în anii trecuți. Am dat drumul la televizorul și am lăsat pe un canal unde Ștefan Bănică Jr. ne încânta cu câteva colinde de sezon. I-am mulțumit Ioanei de o mie de ori pentru că m-a lăsat să-i împodobesc bradul ce-l avea în boxă, astfel economisind câteva sute de lei. Cadourile erau perfect ambalate și stăteau sub brad. Am observat că mai erau două cutii de culoarea roșie în plus, cu fundiță aurie. Probabil ne-a luat și nouă câte ceva! Îmi înăbuș un chițăit isteric la cât de fericită sunt la vederea acestora, având în vedere că și noi i-am cumpărat câte un cadou. Pe la orele 21, cineva îl sună pe Tudor și acesta devine extrem de entuziasmat.

        -Se organizează o petrecere la casa unui prieten. Ce ziceți? Întreabă cu speranță-n glas și se uită amândoi, rugându-ne din priviri.

        Mă uit la Răzvan care ridică ușor din umeri și îmi spune că îi este indiferent și că dacă vreau eu să mergem, el este de acord. Aprob din cap și le propun să deschidem cadourile înainte de a pleca.

        -Ăsta e de la mine. Spun și întind cutia împăturită într-un ambalaj argintiu lui Tudor.

        Acesta rupe hârtia cu nerăbdare și izbucnește în râs când vede perechea de bikini bărbătești cu semnul de la playboy în partea din față.