Vicii Primare

Capitolul 55 - Irelevant din orice punct.

-Trebuie să mănânci ceva, Lavinia! Nu poți sta zile întregi în pat și să plângi. Te rog! O aud pe Teo șoptindu-mi în timp ce-mi trage draperiile la o parte și lasă lumina soarelui să-mi invadeze camera întunecată la fel ca și sufletul meu.

-Nu vreau. Ce nu înțelegi? Mârâi la ea, deși știu că eu sunt singura vinovată de situația în care mă aflu.

-Tu ai impresia că te voi lăsa să stai în pat și să mă uit la tine cum îți fumezi plămânii de parcă ai avea o altă pereche înlocuitoare atunci când îți revii din starea asta? Te uiți bine la fața mea? Mă întreabă ironică și își încrucișează brațele la piept.

-N-am nici o șansă să scap de tine? Mă uit rugător la ea și încerc s-o fac să plece fără a-mi da atâtea bătăi de cap.

-Nu te mai prosti! Am făcut supă de găluște. Știi doar cât de mult îți place.

Șantaj. Teo a recurs la șantaj acum. Știe că de bună voie nu am putere să mă ridic și mă prinde la înghesuială cu minunata ei rețetă de supă.

-Îl înțeleg acum perfect pe Tudor cum suferă. Oftez și alunec din pat.

O urmez pe Teodora care a devenit brusc extrem de tăcută și inhalez mirosul plăcut de supă care-mi face gura apă. Nu mâncasem nimic din ziua în care Răzvan mi-a trântit ușa-n nas și nici nu găseam un motiv bun pentru a face acest efort. Dar supa de găluște era o binecuvântare care venea la pachet cu femeia creață.

Rămâne la fel de tăcută și pe parcursul mesei, ceea ce-mi ridică și mai multe suspiciuni. Ceva am ratat zilele astea și nu pot să-mi dau seama ce anume.

-Dacă mai mănânci jumătate de porție, te las să fumezi o țigara, așa, ca după masă. Îmi spune pe un ton languros.

Femeia asta trebuia să lucreze în poliție căci se pricepe foarte bine la negocieri. Nu pot să-mi dau seama la ce nu ar fi bună Teodora. Pare că se pricepe la orice și pe tot ce pune mâna, iese ceva grandios.

Afirm din cap și mănânc cu greu și a doua farfurie cu supă, de data asta fără pâine. Femeia strânge masa și îmi pune în față scrumiera, o țigară și o brichetă.

-Să nu spui că nu sunt cinstită chiar dacă urăsc faptul că te intoxici singură cu prostiile astea. Îmi spune pe un ton sever, deși în ochii ei căprui pot citi căldura de care am nevoie.

-Ai mai vorbit cu Tudor? O întreb dintr-o dată, amintindu-mi că i-am lăsat pe cei doi singuri în camera de hotel și nu mai știam nimic din ce s-a întâmplat după plecarea mea.

Fusesem atât de axată pe golul ce-l simțeam în interiorul pieptului că și uitasem de existența altor persoane.

-Nu chiar. De ce? Ți-a spus el ceva? Întreabă nerăbdătoare și îmi iau câteva secunde să-i privesc chipul.

Îmi mijesc ochii când nu înțeleg de ce naiba pare ea atât de curioasă, mai ales că mereu îmi spune că nu-i pasă de existența celui mai bun prieten al meu și că aș face bine să nu pomenesc de el niciodată în prezența ei. Îmi aprind țigara și trag două fumuri din ea. Nerăbdarea o face să se foiască pe scaunul din fața mea și încep să chicotesc.

-Nu cred! Ți-a spus de sărut, nu-i așa? Când îl prind, îi rup toate oasele scafoide din corp! Amenință și se întunecă la față, trăgându-se de zulufi ca să-și exprime și mai bine enervarea ce a cuprins-o.

-Sărut? Ce? Stai! Stai, așa! Am auzit eu ceva greșit?

Teodora își arcuiește o sprânceană perfect pensată în sus și mă privește sarcastică.