Vicii Primare

Capitolul 22 - Vise parfumate.

        Mă îndrept buimacă spre ușa de la intrare în timp ce mă împiedic de covorul de pe hol. Mârâi când aud iar ciocăniturile insistente și deschid ușa fără să mă uit pe vizor. Văd un Tudor abia ținându-se pe picioare și cu o față amuzată.

        -Speram să nu fii acasă. Ești singură? Întreabă cu un rânjet comic pe față.

        Îmi dau ochii peste cap și-l trag de braț ca să intre în casă și să nu ne audă vecinii. Se sprijină cu greu de cuier în timp ce se descalță. Avea o expresie fericită pe chip și mă întrebam dacă a avut parte de o noapte fierbinte alături de tipa cu care dansase la petrecere. Un ușor sentiment de gelozie își face loc în inima mea și mă conving că este din cauză că el a avut parte de ceva acțiune seara trecută și eu nu. N-am motive de invidie. Seara mea a fost mult mai frumoasă ca a lui. Îmi spun cu convingere și îl ajut să meargă spre camera mea. Se învârte pe călcâi și dă buzna în camera Ioanei.

        -Ieși naibii de acolo! Mă va omorî dacă află! Țip la el dar nu mă bagă în seamă.

        Cade pe patul ei și trage plapuma peste corpul lui atletic. Îmi dau ochii peste cap și pufnesc când mă gândesc cât de supărată va fi colega mea de apartament când va afla de asta. Mă întorc în camera mea și încerc să adorm înapoi. Nu am șanse de izbândă și după jumătate de oră în care m-am foit de pe o parte pe alta, îmi pregătesc cada plină cu spumă. Mă relaxez în apa fierbinte și mă gândesc cum va decurge prânzul de mai târziu. Vorbele lui Tudor care îmi spuneau că m-am îndrăgostit nu-mi dădeau voie să fiu rațională. Refuzam să cred asta, mai ales după cele întâmplate cu Vlad. Expresia lui stupefiată când m-a văzut cu Răzvan mă face să chicotesc învingătoare și sper că s-a simțit măcar o zecime la fel de prost cum m-am simțit și eu în ziua în care l-am văzut sărutându-se cu tipa aia în pub.

        După ce-mi usuc părul și mă îmbrac cu ceva decent, cum ar fi blugi și un tricou, strâng din buze și îi scriu un mesaj: Te-ai trezit? Ceasul arăta puțin trecut de ora nouă și eram deja nerăbdătoare să ne revedem.

        R.R.: M-am obișnuit să mă trezesc devreme. Cum ai dormit? Întrebarea mi se părea foarte intimă dar știam că asta era doar în capul meu. Îi dau un răspuns afirmativ și îl întreb ce face, imaginându-mi-l în bucătăria sa bând cafeaua și citind ziarul.

        R.R.: Sală ca în fiecare dimineață. Ți-au băut cafeauna?

        Rămân cu degetul în aer pe butonul espressor-ului și-mi mușc buza în timp ce-i răspund: Încă nu. Tu?

        R.R.: E un obicei să mă alimentez cu cafea pe la 10 abia. Nu eram sigură dacă încerca să se autoinvite la cafea sau nu, dar risc și-l chem într-o oră la mine cu motivul că pub-ul nu lucrează pe 25 și n-ar fi bine să-și dea programul peste cap. Îmi dă un răspuns afirmativ și încep să chițăi entuziasmată că ne vom revedea cât de curând. Mă abțin să nu bag nici un strop de cofeină în organism și mă apuc să mai strâng una, alta de prin casă. Încep să țopăi cu o pernă în mână când aud bătăi în ușă și mă mustrez că mă comport ca un copil mult prea entuziasmat de nimic special. Aranjez perna pe pat și trag de câteva ori aer adânc în piept înainte să-i deschid ușa. Arăta foarte proaspăt în această dimineață. Părul negru ca tăciunele stătea răvășit pe alocuri și era îmbrăcat cu blugi. M-am dat la o parte din ușă și l-am lăsat să intre. Și-a dat jos pardesiul, agățându-l în cuier și m-a urmat în bucătărie. Nu ne-am salutat și nici nu ne-am spus nimic până nu am ajuns pe balcon cu cafelele aburinde.

        -S-a făcut mai frig azi. Rup tăcerea în timp ce îmi pun pătura pe umeri.

        Se așează lângă mine pe canapea și aprobă printr-o înclinare a capului.