Vicii Primare

Capitolul 23 - Vacanță cu scorțișoară.

        E atât de cald și gura îmi e atât de uscată încât abia am reușit să-mi împing pleoapele în sus ca să pot vedea unde sunt. Încep să clipesc cât de des pot ca să îndepărtez pelicula de ceață de pe ochi și cercetez cu mare atenție încăperea în care mă aflu. Mirosul de lemn predomină în cameră și analizez rapid simplitatea cu care era aranjată mobila din jurul meu. Auzeam hohote de râs venind de sub mine și am presupus că dormisem pe tot parcursul drumului de la Vaslui încoace. Aud ușa deschizându-se și îl privesc pe Răzvan cum se apropie de mine fără să facă prea mult zgomot.

        -Te-ai trezit. Spune scurt și se așează pe pat lângă mine.

        Îmi întinde paharul de apă pe care-l ținea în mână și îl dau peste cap la ce arșiță aveam în gât.

        -De ce nu m-ai trezit când am ajuns? Întreb încă somnoroasă, îi dau paharul și mă întind înapoi după perna pufoasă.

        -Am încercat. Erai agățată de abdomenul meu și refuzai să-mi dai drumul, așa că te-am dus în brațe până în cameră.

        Mă înroșesc instant și trag pătura peste nas ca să-mi acopăr obrajii trădători. M-a luat în brațe și eu am fost ca o nesimțită purtată de el până aici.

        -Vrei să mânânci? Mă întreabă grijuliu și golul din stomac nu mă lasă să stau prea mult pe gânduri.

        Mă ridic din pat și îl urmez pe scări până în camera de jos. Lemnele trosneau în șemineu iar casa mirosea a scorțișoară. Am zâmbit când am văzut canapeaua lungă și mare din fața focului și deja mă imaginam cuibărită acolo, citind o carte. Încăperea alăturată se dovedi a fi bucătăria. Era dotată cu strictul necesar și mâncarea pe care am adus-o de acasă, era pe masă.

        -Stai jos. Încălzesc eu una, alta. Îmi spune foarte calm și mă supun, ca de fiecare dată la vorbele lui.

        A fiert vin într-o cratiță în timp ce încălzea sarmalele și a aranjat și masa. Părea a fi în elementul lui și bărbatul în sine era foarte plăcut de privit în timp ce își făcea de treabă în bucătărie. Îmi înghit o înjurătură când realizez mult prea târziu că suntem doar noi doi în casă.

        -Unde sunt Ioana și Tudor? Întreb rușinată că uitasem complet de existența lor pentru câteva minute fiind prea absorbită de imaginea lui Adonis în fața mea.

        -Ioana avea nevoie să cumpere ceva de la magazin și a zis că trebuie să meargă în persoană deoarece nu are încredere în nici un bărbat. Spune cu amuzament și deja îmi imaginez tachinările și ciondănelile dintre cei doi.

        -Așa e Ioana. E un om bun dar preferă să facă totul pe cont propriu. Nu a fost o insultă sau ceva. Încerc să o apăr pe colega mea de apartament dar important era că mie îmi plăcea de ea și nu-mi păsa de părerea altora.

        -Nu am spus nimic rău la adresa ei. Te rog să te apuci de mâncat.

        Îmi întinde farfuria plină cu mâncare și mă uit speriată la el. Îmi zâmbește iar ochii ăia nenorociți de verzi îmi fac stomacul să miorlăie după mai mult. Răzvan se așează în celălalt capăt al mesei și-mi povestește de una dintre certurile dintre cei doi prieteni ai mei. Râdem, mai mâncăm și mai râdem și mai mâncăm un pic. Am strâns vesela murdară și am început s-o spăl sub jetul de apă călduță. Răzvan s-a oferit să șteargă el farfuriile dar toată activitatea am făcut-o în liniște. Îl vedeam cu colțul ochiului că mă privește și, din neatenție, am reușit să sparg o farfurioară.