Vicii Primare

Capitolul 36 - Sentimente nevrute.

-Să ai o zi bună! Îi urez în timp ce ne ridicăm amândoi de la masa lui.

-Mulțumesc, la fel! Îmi răspunde zâmbitor și mă sărută scurt, dar cu dragoste, pe obraz.

Se îndepărtează de mine și îmi iau câteva secunde să-i admir mersul perfect. Mereu se mișca cu eleganța unei feline și poate face orice femeie să invidieze asta. Răzvan se dovedise a fi cel mai bun lucru care mi se întâmplase vreodată. Weekendurile începeau cu câte un mic dejun în compania lui, deși eu am fost cea care am refuzat să facem acest mic ritual și în timpul săptămânii, știind că altfel nu mai ajungeam la facultate dacă eram doar noi doi în intimitatea noastră dulce.

-Lavinia! Aud un pâsâit și nu are rost să mă uit în direcția de unde a venit sunetul.

-Da, Tudor! Imediat! Îi spun pe un ton sarcastic și mă apropii de bar.

-Nu te mai saturi să-l mănânci din priviri. Abia dacă mai ai timp să ne vedem. Îmi spune acuzator și îi ofer o încruntătură de toate zilele.

-Îmi cer scuze că am un iubit care face tot posibilul să nu-mi scadă interesul față de el. Îi răspund cu un zâmbet malefic și regret îndată.

De când cei doi s-au întors de la munte, Tudor a fost ținut la depărtare de Ioana cu fel de fel de scuze. Din păcate, nu avusesem timp să stau cu ea de vorbă și să o întreb ce se întâmplă între ei. Facultatea mi-a ocupat aproape tot timpul și în puținele ore în care nu învățam, mă vedeam cu Răzvan sau vorbeam cu tata la telefon. Nu era ca și cum îmi neglijam prietenii dar Ioana pleca după-amiază la studioul ei și se întorcea abia noaptea târziu când eu demult dormeam.

Chipul lui Tudor îmi transmitea clar că o dădusem cu bâta în baltă. La naiba!

-Știi că nu asta... Încerc să mă scuz dar mă întrerupe, fluturându-ți mâna prin fața mea.

-Nu fă asta. Nu pentru o tipă. Nu facem asta. Spune apăsat și înghit în sec la cât de serios pare acum.

Ivona se apropie de mine și îmi spune să iau eu mesele de la intrare. Mă uit fugar spre Tudor care se întoarse cu spatele spre mine, oftez și mă îndrept să servesc clienții.

Nu înțeleg de ce viața nu poate să-ți ofere o pauză de la rele. Tata mă bucurase cu vestea că se simte extrem de bine, Răzvan mă bucură zilnic cu prezența lui și nu puteam să mai enumăr alte lucruri. Facultatea mă bombarda cu proiecte și începeam să mă îndoiesc serios că mi-am ales profilul care să-mi aducă satisfacție. Trebuia să o suport pe Cristina câteva ore pe zi, dar eram fericită că mă ignora. Vlad apărea mereu în dreapta mea cu o cafea în mână când mergeam la fumat în curte. Asta îmi mai dădea un motiv serios de a mă lăsa de viciu dar trebuia să mint cu nerușinare să spun că nu-mi plăcea grija cu care vorbea cu mine și faptul că mereu nimerea nivelul perfect de zahăr în cafea. Tudor, în schimb, devenise schimbător. Ioana era ciudată și asta îmi făcea viața grea. Era sfârșitul lui ianuarie și eu încă nu aflasem ce se întâmplase la munte cu cei doi. Știam că se întâlneau din când în când, dar nu știam dacă aveau o relație sau erau doar simple ieșiri.

-Nu-mi pasă ce vrei tu dar eu te răpesc! Îmi spune Tudor serios când ies pe ușa mall-ului după o zi istovitoare.

Încep să chicotesc și fac ochii mari de uimire când văd mașina lui Răzvan care intră în sensul giratoriu pentru a vira spre parcare.

-Nici să nu te gândești! Îmi spune cel mai bun prieten a meu și îmi deschide portiera.

-Nu ți-e frică de el? Mie mi-ar fi. Îi spun amuzată deși eșuasem să par terifiată.