Vicii Primare

Capitolul 30 - Presentimente. >> Răzvan POV

                Rămân blocat când aud cele două cuvinte magice ieșite din gura ei și îmi întorc capul ca s-o privesc. Își ia un șervețel de pe masă și tușește în el. Mă amuză situația și chiar dacă sper că a vorbit serios. Mă prefac că nu am înțeles ce-a spus ca să n-o incomodez și îmi bag o bucată de clătită în gură ca s-o molfăi cu nervozitate. Nu era momentul s-o întreb dacă a vorbit serios sau nu, mai ales că pare singură șocată de ceea ce tocmai mi-a spus.

                Terminăm de mâncat în liniște și mă sprijin de spătar s-o privesc cum pufăie dintr-o nenorocită de țigară care părea mai importantă ca mine acum. Voiam cu ardoare s-o sărut și să mă răzbun pentru peisajul cu care m-am delectat un pic când a ieșit din baie dar mi-am înfrânt toate pornirile, conștient că vrea să o fac să se simtă specială pentru momentul când se va întâmpla marele ei momemnt. Aranjasem totul de dimineață dar aveam o oarecare reținere că mă va refuza dacă îi voi cere ceva mai mult.

                -Ai fost pe acasă? Sparge tăcerea și îmi scutur ușor capul ca să-mi revin din gânduri.

                -Nu. Aveam bagajul în mașină și m-am schimbat imediat după ce m-am trezit. Sper că nu te așteptai să plec pur și simplu. Dau glas gândului care ma măcinat din clipa în care m-a privit speriată cu ochii aproape gri când o așteptam să termine dușul.

                -Am crezut că ai plecat... Șoptește peste filtru și mai trage un fum adânc în plămâni.

                Îmi vine să-i rup blestemația care-i nenorocește sănătatea dar nu vreau să o oblig să renunțe la ceva de dragul meu chiar dacă posesivitatea asupra ei deja se face prezentă în mintea mea. Îi prind bărbia cu două degete și aștept să ne împleticim privirile.

                -Voi pleca doar dacă-mi vei cere. Murmur aproape de buzele ei și îi citesc invitația nerăbdătoare din ochi.

                Nu aștept un alt semn că-mi las gura s-o caute pe a ei și limbile noastre se întâlnesc cu ardoare una pe cealaltă. O trag mai aproape de mine și un geamăt fioros îmi scapă din gâtlej când ea se urcă în poala mea, mânată de dorința pe care o simțeam și eu din plin. Își înfinge degetele în părul meu și mă bucur de orice fel de mângâiere din partea ei. Adâncesc sărutul și ne desprindem fără nici o tragere de inimă când o aud gemând timid.

                -Ce vrei să facem azi? O întreb blajin și îi sărut nasul micuț.

                -Orice vrei tu. Răspunde rușinată de micul pupic și îl repet la cât de mult îmi place s-o văd roșind ori de câte ori îi arăt un gest de afecțiune. 

                Aveam în minte câteva activități incitante dar am avut nevoie de toată forța mea fizică să-i rezist acestei femei fermecătoare care nu știa cât de mult mă afecta ori de câte ori clipea încet în timp ce mă privea analitic. Uneori aveam senzația că-mi vede sufletul prin ochi și mi-l întoarce pe față și pe dos și știe totul despre mine. Uitam mereu de orice când eram în preajma ei. Era cel mai perfect medicament pentru mintea mea bolnavă și trupul meu rătăcit prin lume. Aș fi vrut să fi fost încă la Miercurea-Ciuc, dar doar noi doi și zăpada martoră a ceea ce avea să urmeze. Dormisem puțin dar nu mă simțeam obosit, de parcă ea îmi dădea suplimentul de energie necesar ca să trec peste fiecare zi.

                -Plecăm departe? Mă întreabă în timp ce se îmbracă și arată cu degetul spre valiza ei pe care o țineam de mâner.