Poezii

Gânduri, gânduri

Prin casele copilăriei
Mergi agale de ani buni,
Te-ai mai pierde printre holuri
Dar n-ai de cine să te-ndrumi.

Și știi că omu-i ființă fină
Și că vântul-l va strica,
Nici hedonsimul ca putere
Nu te va putea salva.

Au venit și ei să-ntrebe,
Să te-ntrebe dacă știi-
Pe unde este vremea verde
Prin care ai putut să vii?

Ai dat din cap,
Ai aprobat spre sine
Și ai găsit c-ai întrebat;
Dacă nu știe nimeni drumul,
Oare să fi existat?

Să fie drumul către casă
Și un chip bătrân și cald,
Finalul optim la o viață
În loc să minți că te-ai păstrat?

În loc să trăiești pericol
Și să devină doar un fleac,
S-ar sfârși orice ai duce
Precum un vis stătut, amar?

Scopul persoanei tale ar fi cel ce a contat...
Într-o lume nihilistă
În care nu am existat.