Poezii

Câteodată mi-e dor

Săturat de singurătatea ce în sfârșit mi se revarsă prin vene
Venele unui om născut în solitudine
Mi-e rău de la prostia mea
Și de la alcool
Și mă înec în propria-mi persoană.

Mi-e scârbă de ce am devenit
Și încă îți văd prezența-n umbre
Mie mi-e scârbă de ce simt
Și de ce are curajul să mă reprezinte.

Îți simt prezența în fiecare colț
Deși încerc să trăiesc viața asta
Care nu are vreun rost
Și știu că-s un nimic fără tine
Știu că sunt nimic fără să fie bine
Și mă prefac că sunt capabil
Ca să meargă viata-nainte
Dar m-am săturat să joc rolul
Unui necunoscător părinte
Și m-am săturat să simt,
Și au trecut ani, dar mi-e dor de tine
Și m-am săturat de durere
Și aș vrea să fie bine
Dar port lanțul tău de argint
Să îmi amintească
De parcă dorul n-are să fie destul.

Și mi-e dor de chipul tău aproape real
Mi-e dor să simt că am un loc undeva
Mi-e dor să simt că aparțin de tine
Și să simt că are să fie bine
M-am săturat să mă mint toată viața
Ca o s-o fac să meargă
Și vreau ca prezența ta să mă înțeleagă-

Și mi-e rău de la alcool
Că nu duc bine drogul
Și mi-e rău de tot
Că atât îmi e norocul
Că beau prea repede
Ca să simt ceva
Și ajung să plătesc
Cu conștiința mea,
Și vreau să știi
Că ai un loc în inima mea
Și chiar dacă mor
Te voi păstra aici
În buzunarul ascuns de toți
Vei fi tu acolo rege
Și-mi vei trona sufletul
Ca un conducător
Că tu erai viața pentru mine
Și tot ce simt e dor,
M-am săturat să-mi peste,
Săturat să fie rău.
Fără prezența ta
Nu-s decât un trecator,
Iar golul de lângă mine
E cel mai veșnic om,
Te port în suflet
Precum un medalion.