Poezii

Uscat

Aș fi vrut să-mi spui
Că-n viața nimănui
Nu-i loc
Să te destrami,
Dar frunzele ți-s puține
Și nu pari să mai ai.

Ale tale ramuri
Ce se leagănă-n fiori,
Fiori ai lumii mari
Ce te-ndeamnă s-o ignori...
Ți s-a zis și ție dragă
Ce mi-ai spus de atâtea ori:
"Nu-i rost să cadă frunze
În nuanțe și-n culori."

Stau rezemat de trunchiul tău
Și azi îți dau dreptate;
Nu-i rost de ale mele visuri
Pe când lumea le desparte.
Căci ele sunt doar iluzii
Și tu știi că poți să-mi zici
Că fanteziile din gânduri
Arată cât pot fi de mici.

Arată că-n astă lume
Visătorii schimbă tot,
Dar mă tem, arbore mare,
Că eu nu sunt visător.
Și încrez în cuvintele tale
Pe care doar tu mi le-ai rostit.
Că de renunț mă câștig pe mine
Că și așa îmi pierd din timp.

Și un suspin îmi scapă,
Când îți cad crengile mai mari.
Ziceai, arbore din visuri,
Că doar eu pot să le tai.
Dar te-ai veștejit
Și bătrânețea te ia cu sine...
Credeam că măcar speranța
Durează o veșnicie.