Poezii

Scrisoarea I

Ceva din mine moare
Ceva s-a săturat de astă stare
Nu-i toamnă
Nu-i iarnă
Sub chipul ăsta neclintit.
Mă las pe podea
Și n-am să recunosc-
Singurul motiv e pentru că sunt forțat pe jos
Că am un gol în suflet
Și nu-l umplu decât cu pumnul
Și e ca un vid
Și nu pot să îl scutur
Iar existența pe pământ,
Orice e pe lumea asta,
Distruge ceva din ce-l crea
Și se adâncește prăpastia
Ș-am nevoie de pastile
Ca să pot fi ca un om,
Ca să pot să mă supun
Unui program de lucrător
Și viața chiar e o luptă
Când te lupți ca să trăiești
Când de mic ești programat
Să cauți căi să te căiești
Iar singurul tău păcat de care te lepezi
E tupeul că te-ai născut
Că ceva pe lumea asta
A vrut să te fi conceput
Și așa ai ajuns tu mintea
În ast' trup obosit
Și îți spui că e ok, mai trebuie să aștepți un pic.
Ș-au trecut anii, iar pe tine tot te doare
Tu tot vrei să mori și să te duci la plimbare
Ziua nu mai vine și când vine
E greu să te duci, să te condamnezi pe tine
Și-ți dai șuturi ca să primești salvarea
Că ceva e greșit cu tine
Și merită ajutarea,
Încerci să ierți destinul
Că nu te-a lăsat sa dormi...
,,Luptele grele sunt date celor mai buni războinici",
La naiba cu noi!