Poezii

Nufăr

Trag de aceste petale de nufăr
În timp ce se ofilesc.
Devin ca de plumb cu greutatea sentimentului ce mă trage-n jos
Și devin praf.
Trecutul a ceva ce mi-a fost atât de drag.

Mâinile îmi devin cătușe ce-mi leagă sufletul de corp,
Cât ceea ce am vrut să țin în viață
Mi-a furat moartea.
Mi-a furat începutul și finalul
Cât mintea mea devine cenusă și nămol.

Nu-i nici un diavol să-mi vând esența,
Nu-i nici o biblie să mă ilumineze.
E doar un drum croit din ace și din piese.
Cuvinte scrise-n van ce n-au decât să zbiere.
Propoziții fără rost menite să se piardă-n vreme.

Și am avut un nufar, un obiect atât de drag.
L-am ținut de parcă puteam oricând să-l sparg.
Tot ce a ramas e cenușă și un gând;
Gândul că-ntr-o altă lume nu oi fi ajuns să-l frâng.