Poezii

În pustietate

Nu mai poți să faci nimic
Închis între patru pereți,
Ai vrut să creezi ceva frumos
Doar ca să regreți.

Separat între două lumi te afli
Și ai putea să treci de prag,
Dar capul ți-e greu pe umeri
Iar exit-ul, încuiat... .

Pumnii de pe pereți ce s-au pătat cu nuanță
Au creat un loc de vis:
Un peisaj în toiul iernii,
Un loc atât de pustiit.

Pustiit precum sufletul tău singur
Ce n-are uși să intri iar,
Într-o cladire abandonată
Prea departe de hotar.

În care dacă țipi se aude
Într-un loc prea defrișat,
Chemând creaturi flămânde
Lângă tine... lângă pat.