Poezii

Ultima scrisoare

Mâna ta caldă e o fantomă pe obrazul meu.
Râsul tău și supărările tale
Lipsesc acum din văzul meu.
Doar în gând, ele au început să zacă,
Să întrebe unde ești.
Unde naiba s-au dus zilele
În care trăiam povești,
În care ne mai certam, dar oricum nu aveam să plec,
În care uram diminețile dar știam că aveam să te găsesc
Așteptând să vin acasă, să m-ajuți să mă-ncălzesc?
Nopțile de sub stele se aud în glasul meu,
Anii duși se văd pe chipul meu
Și pe oricine întreabă ceva
Nu pot să-ntreb decât atât;
Cum poate cineva atât special
Să zacă sub pământ...?

Doar un nod în gât.
Greu să accepți că ești doar un om neînsemnat,
Că deși te simți invincibil,
Să ai un trup e limitant.
Doar mă-ntreb
Care e scopul?
De ce să trăiesc atâtea vieți
Când fiecare a fost la fel,
Pe când tu rămâi un gând ascuns
Trăind prin suflul meu
Pe lângă sinele meu închis
Ce te vede printre stele,
Pe când tu mă privești de jos
Crezând că-s printre ele...?