Poezii

Ca pe vremuri

Sufocat,
Eu nu pot respira.
Tot ce am în cap
E gândul c-aș pleca.

Și am fantezii...
Mă gândesc la moarte.
Chiar dacă inexistența
Mă ridică în picoare.
Si vreau a muri
Și vreau cam tare.
Dar aș plăti prețul...
Dacă existența moare?
Aș mai vrea să plec
De aș știi că ea dispare?

Și cred ca e destinul,
Deja cred ca este el.
Și cred că eu voi fi
Ucigasul meu.
Că-i devreme, că-i târziu...
Știu că nu am să mai fiu.
Știu că poate-i arogant-
Îmi imaginez cât doare.
N-aș vrea să fiu cineva...
Pe cand eul cuiva moare.

Dacă-mi păsa, dacă aș vrea să ies.
Dacă aș știi că n-am să mă trezesc.

Iar lacrimi se usucă prin piele
Iar un adio e mai greu decat știam.
Când mă uit, privind spre mine...
Ucigasul mi-l vedeam.
Și am zis "pa" familei mele,
Dar ei nu știau ce fac.
Ei nu știau că după ușă
Eu nu voi mai fi intrat.
Cățelul meu a dat din coadă
Pe când eu doar planuiam,
Și știam atunci
Că doar odată-l mai vedeam.
Și mă priveam săturat agale,
Săturat să fiu un prost.
Săturat de viața asta,
Săturat de ce a fost.