Poezii

Pe cerul meu nu mai sunt stele

O călăuză călătoare
Vine astă seară
Ea vrea să îmi arate
Această lume vastă,
Cu roaba ei lungă
Și gluga sus pe cap
Mă fură de acasă
Să-i intru în palat.
I-am zis clar și răspicat;
"Eu nu pot veni cu tine,
Am o familie chiar aici.
Ea mă va aștepta acasă
Chiar de plec, zi după zi."
Dar dânsa, călăuza vastă
Cu mâna ei ca dintr-un film
Îmi șterge amintirea parcă
Uitând de unde pot să vin.
Mâna-i rece mă cuprinde cu iubire
Să mă fure iar cu drag
Să închidă ochii ăștia
După vastul meu meleag.
Ea răspunde;
"Chiar ești proastă,
Mă mir cum de ai rezistat.
Ia vino cu mine astăzi...
Să trăiești într-un palat."
În ochii mei se citește sclipirea
Vrând să-i sorb din cuvânt
Să o las, ea sa mă poarte
Să mă plimbe printre vânt...
Iar eu, slab și fermecat
Îi răspund cu nepăsare;
"Ia-mă, călăuza mea...
Du-mă în îndepărtare."