Poezii

În paragină

Și iar nu mai am prafuri
Să-mi modifice gândirea,
Iar mă lovesc de realitate
Și de cum e omenirea.

Iar sunt acaparat de voci reci
Ce n-au să mă lase-n pace,
Din nou vreau să plec
Și să le uit pe toate.

Speranța mea e doar un vis
Căci progresu-i o speranță.
Am lacăte, mă țin închis,
Și mi-e zis să-mi văd de viață.

Din nou văd cât sunt de eronat
Și din nou mă aflu dansând.
Mă rog să treacă timpul iarăși,
Să nu fiu existând.

Din nou timpul mă doare
Și iar trupul îmi e greu.
Iar mă cheamă patul...
Să mă țină el mereu.