Poezii

Noapte ca oricare alta

Cuvintele mele nu-s decât pete de sânge,
S-a adunat prea mult în sufletul meu și curge,
Sunt urlete de disperare și nervi
Împachetate frumos să fie discret.
Îmi spui să vorbesc așa că scot cuvinte
Dar nu spun mai nimic,
Nimic nu se mai simte
Și zici că-s gol, că n-am nimic în minte,
Dar nu vezi nuanțele care explodează în mine.
Și îmi spun că ești un om separat,
Că n-ar trebui să mă citești că nu sunt programat,
Dar vreau să mă citești
Să-nțeleagă cineva
Că visez numai ca să stau în viața mea.
Par imatur când vorbesc de parcă-i simplu,
Nu știi că simt cât e de greu,
Așa că te uiți la mine de parcă-s vreun prost
Și-mi închid gura că văd că n-are rost.
Minte bolnavă într-un corp bolnav,
Am atâtea probleme și eu le-am creat.
Renunț să mai vorbesc,
Oamenii nu mă mai ademenesc,
Și merg cu metroul spre unirii
Atâta lume văd printr-un ecran,
'S atât de aproape dar toți sunt de neatins,
Nimeni nu ar ajunge la mine,
Curge sânge prin venele mele...
Începe și scrie.
Mă pun la pământ că simt prea multe,
Nu am cum să mai descriu cum se simte,
Nu mai pot începe a cuprinde
Atâtea senzații în inima mea.
Mă simt ca o glumă când îmi permit să pot spera,
Că parcă cred că pot prea multe
Când defapt eu doar mă zbat,
Și frumosul ce mă doare l-am lichefiat
Iar eu poet cred că durerea-i o licoare;
Acrilul meu perfect să portretizez tabloul tău,
Îmi pun visurile într-o cutie de parcă-s un cadou,
Le închid undeva departe și le valorez...
Am încercat să-mi rescriu viața,
Dar nu e un poem... .