Poezii

Alb și negru

Unu, doi și trei.
Așa se scurge vremea,
Iar eu mă uit terifiat
La cum trăiește lumea.
Sunt căzând într-o spirală
Iar anxietatea crește.
E cea mai bună existență
Ce mă liniștește!
Și văd cum vine timpul
Și mai rău o simt în gol,
Căci efortul depus
A fost un simplu joc de rol.

Picioarele le simt legate
De obligația că-s aici,
Anxietatea mă cuprinde
Și îmi spune să-i dăm bici.
Da, mă bucur!
Din nou mă voi machia.
Din nou voi fi un claun,
Din nou în fața ta.

E cel mai mare sentiment
Și cred că e iubire.
Cred că anxietății îi cam pasă de mine.
Iar noi vom înota prin ea
Căci n-avem scăpare,
Noi ne vom spânzura cu ea
Înainte de plecare.