Poezii

Amintiri din copilărie

Iarba de sub soare
Din nou se dezgheață
Iar stratul subțire de zăpadă
Strălucește-n dimineață,
Frigul nostalgic
Își ia adio în sfârșit
Și în schimb se arată
Un viitor destăinuit
Când trupul meu tremură
De la frigul crud,
Dar mugurii înfloresc
Și iarna a trecut.

Văd umbra unui copil de doișpe ani
Cu o carte,
Ce făcea frigul în cimitir,
Care număra morminte
Să treacă timpul,
Care-și număra zilele
Rugându-se să se termine odată
Și citea în lumină o carte-
O carte preferată.

Luptele îi dădeau fiori,
Dacă mai simțea ceva,
Săbiile și viața personajelor
Se derulau în mintea sa
Parcă dându-i o speranță falsă
Că viața avea un rost,
Că avea să se trezească
Pierdut într-un ținut frumos.
Și așa, copilul a visat noapte de noapte
Dar niciodată coșmarul nu s-a terminat,
Iar noaptea când se punea sa doarmă
Aștepta să vină iar.
Trăind într-o fantezie
Până la final de zi,
Rare ori când îi vedea,
Copiii îi păreau copii.

Acum, cu nostalgie,
Cartea lui stă pe banca sa,
În lumina dimineții
Iarba o privea.
Pe coperta albastră
Se ofilește un trandafir,
Iar umbra sa trecândă
Ia loc în cimitir.
Poate e undeva o lume
În care visul i s-a împlinit,
Unde putea sa se odihnească
Și în altă lume s-a trezit;
Aici e doar lumină
Ce cade pe coperta sa.
Noaptea când pleca spre casă,
Pe morți îi saluta.