Anost

65 9 0
                                    

Anost! Pierdut în negura neștiinței,
Uitând ceea ce era uitat,
Rătăcind acest prinț printre vise
Învățând ceea ce era de-nvățat.


Stelele-i curgeau prin vene,
Luna recita poezii.
El astepta ceva de milenii
Ceva ce nici nu mai veni.


Privea rătăcit cerul nopții,
Cerul îl privea înapoi.
Întră în castel; rădăcini îi creșteau
Prin crăpături,
Iar prin geamuri erau spărturi.


Cânta ceva la pian,
N-având nimic - cu mâinile goale.
Prințul privea spre tavan,
În ochii a propriei lui moarte.

Poezii Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum