Lost in lies

Capitolul 53

Apas pe salveaza degetele mele miscanduse mai repede de cat am vrut. Ochii mei se plimba pe greselile gramaticale incercand sa le corectez chiar daca tremur. Zac pe podea cu jurnalul strans la piept incecand sa inteleg ce am facut ca sa merit. Vreau sa dau la sfarsit si sa vad ce imi ascunde familia mea in continuare de mine chiar daca au ascuns destul si sunt satula sa aud cuvantul:acasa.

Recitesc iar si iar capitolul unu. Sa gasesc 6 telefoane? De ce eu? Sa nu am incredere in nimeni. Am avut incredere in prea multe persoane pana acum ca sa mai pot zice aceasta propozitie cuiva. Poze? Mesaje audio si inregistrari. Sunt satulade asta. De ce ar fi trebuit sa aleg asta?

Trebuie sa ma focusez pe plan. Termin toata postia de aici si plec in Japonia cat mai repede. Trebuie sa ma focusez pe cariera. Sala nu o sa imi aduca bani pentru a supravietui toata viata.

Ma ridic simtindumi capul explodandumi. As vrea sa fiu ca si Rose cate odata. Sa ma pot baza pe cineva ca ma va putea cauta daca voi disparea. Dar pot, nu? Ma vor cauta ei. Ryujin, Yeonjun...Sau nu. Poate ca nu o vor face. 

Nu trebuie sa ai incredere in nimeni.

Cuvintele astea le pot auzi chiar daca ea nu e aici. Degetele mele se plimba pe literele aurii. Deschid din nou jurnalul. Recitesc capitolul. Un lucru e clar. Trebuie sa ma intorc in vila Park. Am lasat totul acolo. Telefoanele lor sunt acolo. Trebuie sa vorbesc cu Jisoo. Am nevoie de permisiunea ei sa vorbesc cu Seok Hoon. 

Geanta mai mare de cat obisnuesc sa port e acum pe umarul meu. E pentru documente. Destul e mare ca sa incapa un laptop dar nu si dstul de mare pentru cutitele de bucatarie. Am de gand sa raman peste noapte chiar daca stiu ca nu e cea mai buna alegere. Indes in geanta laptopul, manuscrisul, jurnalul si aparatul pentru delurarea casetelor audio si video.

Am de gasit 6 telefoane. Cand ma gansesc ca asta a fost abia primul capitol ma iau fiorii. Trag pe mine o pereche de pantaloni mai vechi. Un hanorac negru foarte larg, o sapca si o masca de protectie. Nu va da bine daca sunt prinsa in poze ca ma indrept spre vila unor persoane moarte.

Pasii mei se aud atunci cand bocancii mei incep sa se loveasca de scarile lunecoase. Incui vila lasando pe menajera confuza. Nu iam spus nici un cuvant. Cateodata chiar pare sa fie suspecta. Am de gand sa o dau afara.

E toiul verii dar eu tot simt cum sangele ingheata in mine. Plec alegand spre parcare privindumi masina asteptand. Ultima data cand am iesit din ea eram paralizata de soc.

Parasesc terotoriul trezinduma iar pe drumul inconjurat de copaci inalti. 

Destinatie?

Statia de politie. Jisoo.