Lost in lies

Capitolul 31

Imi las lacrimile sa pateze manusile albe de piele pe care le imbracasem. Incep sa ma urasc pe mine insumi ca am ales asta fara sa imi dau seama ca pot pierdea persoane pe care iubesc. Vreau doar sa mor stiind ca toti sunt bine si ca mau uitat. Pornesc Ronge Rover-ul apasand cat de tare pot pe acceleratie. Nu mai pot simti control pe bratele mele sau pe corpul meu. Simn ca sunt in pragul unei crize si ca nu ma voi putea controla. 

Soseaua e pustie in timp ce eu gonesc cu 200 la ora. Mainile mele strang atat de tare volanul incat am palmele albe. Masca neagra e pe bancheta din spate. Manuscrisul meu nu mai e in camera mea. Simt ca e la vila familiei Park. Simt ca daca nu voi fi acolo sunt ca si moarta. Hotelul e la capatul orasului. Langa lacul unde plecam adesea cu Ryujin la pescuit. Langa lacul unde iam vazut pe gemenii Park sarutanduse dar abia acum imi dau seama de asta.

Gonesc chiar pe langa politia ce vedea cu o viteza mai mare ca a mea si care se pare ca nici macar nu pare sa vada ca am  mers peste limita. Intru pe un teritoriu unde strada e inconjurata cu copaci. Imi las privirea inainte. Ma gandesc la Ryujin. La cat de buna a fost cu mine pe cand eu doar am bagato in belele. La Yoongi ce paria intodeauna pe mine netemanduse ca isi va pierde toti banii. La Yeonjun care ma calma cu rasetul sau si la cat de apropiati suntem. La cum eram inainte. Atunci cand erau momente in care doar radeam si imi petrecem timpul cu cei trei. Iar acum ca tocmai lam pierdut pe Kai. Cineva in care aveam incredere si il socoteam ca un frate. Ca acum sa moara din cauza ca eu lam pus sa imi dea costumul si ca lam obligat intrun fel sa dea acel nenorocit de interviu.

Ies dintre copaci dand de o luna plina pe care as fi vrut sa o vad cu ea. Vad apa sclipind iar intrun final hotelul imens ce candva era unul de 5/5 stele iar acum e doar praful din el. Picurile de ploaie se lovesc de masina mea. Opresc in mijlocul stradei pustii insfacand masca neagra si aranjandumi manusile albe mai bine pe maini. Apa de scurge de pe paltonul din piele alba. Inaintez pe acele tocuri albe pe care le urasc. Intru in acel hotel caruia vreu sa ii dau foc. Pasesc pe scarile pe care speram sa nu mai pasesc vreodata. Imi aranjez masca neagra pe fata. Acea masca cu care am avut cosmaruri. 

Prives in jur vazand doar lumini neon violete, verzi si rosii. Mucegai printre colturi si cioburi de sticle de alcool pe jos. Sange uscat, catuse ruginite si lanturi. Sunetul pantofilor mei se aud in ecou in intreg hotelul. Urc scarile simtind cum lacrimile mi se usuca. Incep sa numar. 

Camera 9...

Camera 10...

Camera 11...

Camera 12...

Camera 13.