Lost in lies

Capitolul 119

De nicăieri, Yeonjun rotește masa. Ryujin întinde o mână spre mine cand ochii lui Jisoo sunt pe Yeonjun. În timp ce Yeonjun își pune pistolul la frunte o aud pe Ryujin șoptind abia abia.

-Scrie.

Privesc la unghiile mele apoi la mâna lui Ryujin. Yeonjun trage. Iar eu scriu cu unghiile mele pe mâna lui Ryujin. În Codul Morse.

Vin aici.

Când termin îmi retrag degetul. Șterg sângele de rochia mea. Chiar dacă a durut-o acum pot simți zâmbetul de pe fața ei.

-Continuăm povestea? Apropo Yeonjun. Ți-ai lăsat telefonul la subsol.

Ochii îmi cad pe chipul alb ca vărul a lui Yeonjun. El scapă arma dintre degete. Jisoo zâmbește.

-Am început să scriu manuscrisul. Am început să vă urmăresc peste tot. Pun pariu că Yeji nu a citit nici jumătate.

Se întoarce spre mine.

-Dacă ai fi făcut-o ai fi aflat că jumătate din el e despre tine si Yoongi. Dacă l-ai fi scuturat măcar ai fi văzut poze cu tine. Cu Rose și cu Yoongi.

-Nu am timp de astea. Zi ce ai de zis Jisoo.

-L-am ucis pe Soobin în seara zilei de naștere ai "gemenilor Park".

Mimează virgule în aer.

-L-am ucis pentru că ăsta era startul jocului. Apoi am continuat cu telefoane anonime. Cu urmăriri. Apoi Rose a început cele 6 telefoane. Iar eu am aflat. I-am facut un contend destul de palpitant. Dar tu îl ai doar pe unul. Ai fi aflat atât de multe dacă le căutai pe restul 5.

-Ca exemplu?

Vreau informații pentru poliție. Pentru dovezi pentru arestare. Trebuie să trag de timp cât mai mult.

-Moartea lui Kai. Jurnalul. Și da. Am aflat de jurnal. Iar dacă tu aveai să îl citești avea să afli unde este Jimin. Avea să afli că Namjoon e mort. Și încă ceva. Avea să afli cine e R. Numere de telefoane pentru interviuri. Lucruri destul de interesante despre Lisa și Taehyung.

Tae hyun zâmbește venind în spatele lui Yoongi. Poartă costumul în care l-am văzut în seara în care am fost trimisă în Coreea la spitalul de boli mintale. Îi pot vedea tatuajul cu fluture de pe gât când se aplecă deasupra mesei apucând una dintre arme.

-Ai facut treabă bună Yoongi. Acum trage naibii glonțul ăla.

O cântărește în palmă. Se joacă puțin cu ea. Strâmbă din nas. O pune înapoi. Alege alta. O cântărește iară între degete că mai apoi să fie mulțumit.

Simt cum aerul mi se blochează în gât. Nu pot respira. Inima îmi bate de două ori mai rapid. Genunchii mi se înmoaie când realizez că tocmai mi-am dat seama de ce armă e încărcată. Jisoo știe. Tae hyun știe și el iar acum tocmai a pus-o la loc.

Când am intrat în cameră Jisoo era cu un pistol între degete. Avea mâna pe el iar când noi ne-am pus în jurul mesei ea s-a îndepartat de ea. Iar acum Tae hyun nu vrea să îl ucidă pe Yoongi așa că a pus arma înapoi. E aceași armă.

Urmăresc cum Tae hyun apasă pe trăgaci. Îi ține gâtul lui Yoongi între degete. Nimic. Yoongi respiră ușurat. Au mai rămas 4. Unghiile imi sunt înfipte în masa de lemn. Ochii îmi cad iar pe telefon. Femeia are castile puse. Nu pare să asculte muzica. Ba din contra.Ne ascultă conversația. Îmi rod obrazul. Nu știu ce să fac. Dacă nu voi muri eu vor muri ei. Dacă nu trag de timp jocul se va termina cu o victimă.

-Ryujin?

Tae hyun trece lângă ea. De data asta el nu îi mai i-a gâtul între degete. S-a asigurat că Yoongi nu moare. Asta e sigur. Are nevoie de el.

Ryujin învârte masa. Eu înghit în sec fiind pregătită de orice. Apoi teama mi se adeverește. Ea își strecoară între degete o armă. Simt cum cerul se rupe deasupra mea atunci când ea alege acea armă. O duce la tâmplă.

Apoi lucrurile se întâmplă prea repede. Mult prea repede ca eu să pot înțelege ce se întâmplă și ce fac.

-NU!!

Urletul meu este eliberat iar degetele mele apucă arma. I-o smulg din mâna. Tae hyun răcnește la mine să o las jos. O trântește pe Ryujin la pământ iar apoi eu îmi pun arma la tâmplă și trag.

Totul dispare.
Nu mai simt durerea ce era atât de des în mine încât m-am obișnuit cu ea atât de mult.
Nu o mai simțeam dar acum nu mai simt nimic.
Nu mai aud vorbele dulci ale lor.
Nu mai simt lacrimi pe obraji.
Nu mai vad sânge.
Nu mai aud urletele lui Ryujin.
Nu mai vad ecranul telefonului.
Nu mai vad șuvița roșie și tatuajul lui Tae hyun.
Nu mai simt mâncărimea și durerea arsurilor de pe spate.
Nu mai simt lumea.
Acum simt doar liniște.
Liniște asurzitoare.

Obișnuiam să îmi fie frică de moarte.
Dar acum o primesc cu sufletul cald dacă asta înseamă să mă sacrific pe mine pentru ai ține pe ei în viață.