Lost in lies

Capitolul 96

Simt cum adrenalina mi se scurge prin sânge iar panica începe să pună stăpânire pe mine. Văd clar fluturele de pe gâtul lui și șuvița roșie ce este dată cu gel și lipită lângă celelalte. Cu excepția unui mic fir roșu ce îi intră în ochii lui negri. Poartă o cămașă neagră și un corset alb în jurul taliei. Pantaloni și sacou roșu. Și inelul. Inelul roșu ce strălucește pe degetul lui strâns în jurul unui pahar cu vin.

Înghit în sec iar respirația începe să mi se accelereze odată ce văd cum de după gulerul cameșii se văd arsuri. Și totuși. Fluturele a rămas intact. Nici măcar o zgârietură.

Muzica e dată tare dar eu nu mai aud nimic înafara de țiuitul lung din urechi.

-Nu...

Respirația mea se transformă în frică, în picioare și tocuri ce se aud fugind spre ieșire. Mâna mea nimerește pe lângă mânerul ușii iar eu alunecări jos cu ochii oamenilor pe genunchiul meu însângerat.

-Nu...

Văd în urmează mea inelul roșu pe paharul de vin. Creierul meu nu mai funcționează iar acum pot afirmă că clar nu este de la mirosul de alcool sau căldura din hotel.

Degetele mele caută după telefon dar acesta nu mai este la mine. Vântul rece al serii mă pătrunde prin rochie. Întru în parcare iar ochii mei caută disperați mașina în timp ce degetele mele strâng briceagul din  buzunarul sacoului.

Îl desfac îndreptându-l spre el în timp ce degetele caută cheia mașinii.

-Nu...

Întorc capul în spate. E el. E el venind spre mine cu un zâmbet pe buze dându-și degetele prin păr.

-Nu...

Șoptesc luând-o la fugă prin parcare. El nu fuge. Ba din contra. Se oprește prinvindu-mă cum îmi pierd controlul intrând în mașină.

Tremur. Îmi caut telefonul dând într-un final de el în geanta roșie. Dau cartea de vizită la o parte dar mă opresc când aud șuieratul ce îmi cuprinde corpul. Înghit în sec văzându-l pe el în oglinda mașinii.

-Nu, nu, nu.....

Repet când motorul mașinii nu se pornește.

-Ai primit biletul Hwang?

Odată cu vocea lui pornesc și eu mașina ca mai apoi să lovesc altele trei ca să pot ieși din parcare.

-Răspunde naibii....

Îmi așez telefonul pe scaunul de lângă după ce l-am apelat pe șoferul meu. Nu răspunde. Nici Clara nu o face. Dar după realizez ca nici nu i-am sunat. Vederea îmi joacă feste în cele mai nepotrivite momente.

Mâinile îmi tremură așa că le strâng și mai mult în jurul volanului.

Pierd controlul. O simt.
O simt atunci când mașina mi-o apucă pe un drum nepopulat pe când eu am dat volanul de cealaltă parte, sau poate ca nu am facuto, iar farurile sunt singura sursă de lumină ce dă la iveală drumul neasfaltat.

-Concentreazăte...

Văd două volane. Două poteci pe care să o apuc și patru faruri ce sunt pe lângă ale mele. Îmi simt capul făcându-se greu iar mâinile mi se fac moi. Iar apoi legătură mă lovește atât de dureros încât mașina mi-o i-a într-o parte iar eu cad odată cu ea.

În seara în care le-am ascultat conversația lui Tae și Rose, el cumpara droguri pentru mine. Iar cineva îl pusese să o facă. Cineva știa că voi pleca din țară iar acel cineva tocmai mi-a semnat sentința la moarte.