Lost in lies

Capitolul 88

Înghit în sec urcându-ma în mașină după ce i-am multumit fetei ce s-a întors la muncă imediat după. Pornesc motorul cu mâinile ce încearcă să țină volanul tremurându-mi.

Este aici.
Tae hyun este în Tokio.
Este în același oraș cu mine în timp ce eu imi pusese toți banii în joc pentru securitatea lor.
Dar uite-l aici.
Uite-l aici cu șuvița lui roșie ce se strecoară din șapcă și cu tatuajul lui de pe gât în formă de fluture.
Uite-l aici după ce mi-a ars pe spate numele persoanei ce ma făcut să nu ma mai simt om.
Uite-l aici făcându-mă să ma simt mai in pericol ca niciodată.
Uite-l aici știind ca peste o săptămână va putea da lovitura.

Respir adânc. Încerc să fac exercițiile de respirație punându-mi mâinile pe umeri dar nimic nu mă sperie mai mult ca acum. Cutia de carton e aruncată pe scaunul din dreapta. Mă imaginez urlând ca să fac dorința mai ușoară dar nu funcționează.

Îmi priponesc palmele pe volan lipsindu-mi spatele de scaunul șoferului. Și încep.
Urlu cât ma țin plămânii dar când vreau sa tac simt ca nu e de ajuns.
Imi strâng părul în pumni dar durerea nu e suficient de mare.
O țin așa până când simt ca nu mai am glas.

____________________________________

Hwang Yeji a fost surprinsă vizitându-si capodopera în care a investit zeci de milioane de dolari. Imediat după, urletul ei a ieșit din parcare iar camerele de supraveghere ne-au confirmat acest lucru.

Domnișoara Hwang va fi chemată urgent pentru a da o explicație acestor fapte. Acuzațiile anterioare sunt mult mai grave decât aceastea.

___________________________

Ma așez în genunchi pe podea. E noapte. Nu pot dormi. Anulez pe cât mai mult timp posibil deschiderea cutiei. Acum patru ore priveam direct spre tavan.

Nu clipi. Să nu clipesti. Nu te întoarce înapoi. E rapid. Să nu îndrăznești să clipesti. Nu te mișca. E chiar sub patul tau. Fluturele e chiar sub patul tau. Nu te întoarce și nu clipi. Nu clipi.

Cuvintele mi-au rămas tipărite în minte. Mi-au rămas tăiate cu un cuțit pe creier și nu am clipit. 4 ore. 4 ore am stat în aceași loc cu ochii fixați de tavan și cu asternuturile făcute boț în pumnii mei

Răsuflu adânc fiind acum pe podea în fața ușii balconului. Nu sunt afară. Ci chiar lângă pat. Nu m-am uitat sub el.

Smulg hârtia de copt încet. Atât de încet încât simt cum îmi poate străpunge pielea. Dau de o catifea roșie. Ridic capacul.

O foaie de hârtie ruptă dintr-un caiet cu linii. Mi-o strecor printre degete.

Cine va fi închisă în zori?