Lost in lies

Capitolul 97

Acum 4 ore.

Ryujin pov.

O oră mai târziu țin în mâna un topor decapitând capul lui Hyunjin de restul trupului cu Yoongi luându-l și lăsându-l să se scufunde la fundul unui butoi cu acid.

Plâng. Nu o realizez dar când lacrimile îmi ajung la bărbie mă sterg cu mâna de sânge lăsându-mi amprenta pe pielea mea.

-Ești bine?

Strâng din dinți continuând, tăindu-i degetele și lăsându-l pe Yoongi să le arunce în acid.

-Ascundem un cadavru, Yeonjun. Nu am dreptul să fiu bine în situații în care sunt plină de sânge, cu un topor în mână.

Patru ore mai târziu.
Yeji pov.

-Ce dracu...

Astea sunt primele cuvinte care îmi ies pe gură ca mai apoi să mă lovească din plin o durere de cap și sângele de pe mâinile mele. Lumina puternică nu mă lasă să îmi deschid ochii complet. Dar amintirile o fac. Paharul de șampanie îmi fulgeră mintea la fel cum o face inelul roșu de pe degetul fetei.

Văd apă. Văd sânge.

Simt durere. O durere ce mă lovește atât de tare încât urlu. Spatele mi se arcuiește iar corpul mi se cutremură. Degetele mele găsesc cureaua iar eu realizez că sunt în apă.

-E TREAZĂ! ADUCEȚI AJUTOARE! E TREAZĂ!

Vocea care răsună în ecou îmi întoarce capul spre geam unde îmi închid ochii imediat la contactul cu lumina puternică.

Dar realitatea mă lovește de 10 ori mai mult. Farurile de poliție mă fac să îmi închid ochii iar atunci când îi deschid încep să tremur. Degetele mele ies din apa ce îmi ajunge până la abdomen repezindu-se la pieptul meu.

Ochii mei sunt deschiși la maxim atunci când pot simți litera R gravată pe pielea mea.

-Nu...

Privesc în jur. Mașina mea se află într-o mlaștină iar atât ea și cu mine suntem in apă. Benzile de poliție înconjoară masina mea iar lanternele polițiștilor le fac să strălucească. Nu îmi pot da seama dacă e noapte sau zi.

Ba nu.
E noapte.
E în toiul nopții.
Mașina se scufundă.
O relizez când apa îmi ajunge la piept astupand inscripția de pe piept iar în momentul în care o face sângele începe să coloreze apa.

-Draga mea!

Îngheț. Mâinile mi se opresc pe mânerul portierii atunci când îi aud vocea.

Apa începe să îmi acopere gâtul dar eu nu mă pot mișca.

-Te rog rezistă!

Mama.

-Nu...

Capul începe să îmi facă feste iar imediat după durerea mă lovește iar odată cu imaginile unei motociclete ce gonea din urma mea.

Degetele îmi sunt în continuare pe butonul de deschidere a centurii în timp ce pieptul îmi arde de durere. Luminile sunt tot mai puternice iar în momentul în care reușesc să îmi scot centura
fereastra este spartă.

Dar nimeni nu e lângă ea.