Lost in lies

Capitolul 100

Yeonjun se ocupă de picioare. Yoongi de mâini  și de o bazin iar eu de o o bucată din trunchi și de cap.

Subsolul e ciudat. Nu e ciudat în sens de pânze de păianjeni sau borcane goale. E ciudat în sensul că e că și un salon de operație împreună cu o cameră de măcelărie. Avem lumina de la bec dar aceasta e prea slabă.

Îmi îndrept lanterna de pe frunte. Îmi prind părul că după să trag un chipiu peste el. Sunt opt mese de operație. Trei dintre ele sunt ocupate. Merg rapid spre masa din mijloc unde Yoongi a pus toate cuțitele pe care le-a găsit pe un șervețel. Îmi plimb degetele peste ele. Sunt vechi. Foarte vechi. Nu par să fi fost cumpărate în vremea lui Hwasa sau a lui Jay Park.

Sunt lăsate moștenire.

Iar asta mă sperie.

Degetele mele se opresc la cel cu mama cea mai ascuțită. Îl i-au fără să spun o vorbă. Aud pașii lui Yeonjun. Se oprește.

-Casa asta e infinită. Oricât de mult nu ne-am uita prin ea, tot nu am găsi capătul.

Îi i-au trunchiul între mâini tăind ce mai rămăsese din tricou. Apăs degetul pe piele iar  prin aceasta se poate vedea coastele. Respir adânc înainte să înfibg cuțitul în carnea moale de pe o parte a trunchiului.

Tai pielea până la capăt. La fel o fac și în cealaltă parte ca după să îmi înfibg degetele în ea și să trag. Pielea se dezlipeste ușor ca în urmă să lase sânge ce îmi împroașcă masca și care se strecoară în ochii mei.

Respir adânc iar ca după să am curajul să privesc. Pe alocuri carnea a putrezit, lăsând la vedere organele în putrefacție. Văd o gaură imensă în ficat.

Întorc trunchiul pe partea cealaltă făcând același lucru.

I-a.
Înjunghie.
Taie.
Trage.
Jupoaie.

O fac în timp ce îmi strâng maxilarul cu tot corpul tremurând. O fac în timp ce îmi rostesc în minte cuvinte deșarte.

Ai facut lucruri mai groaznice ca asta. Hai Ryujin. Nu o vei lăsa pe Yeji să afle. Nu? Nimeni nu o va face. Ea nu trebuie să afle despre asta. Nu încă.

Pun pielea pe masa de lângă mine. Yoongi și Yeonjun sunt în celălalt capăt al încăperii. Merg la masă luând toporul și un cuțit cu o lamă mai groasă și mai mare.

Trec lama printr-un tratat de carne. Aranjez fâșia pe masă. Dau să o mai fac odată dar apoi observ.

Gaura din ambii plamani.

Și inima care lipsește.

Eram atât de îngrozită de ce fac încât nici măcar nu am observat că spatele i-a fost înjunghiat.

După 9 luni am reușit să ajung la 100 de capitole. Probabil că a fost prea amănunțit dar aveam un chef de scris că am scris în notițe căci nu aveam nici măcar internet.

În orice caz. Felicitări mie căci am reusit să nu renunț la cartea asta și felicitări vouă că nu ați pierdut interesul în ea.

Pupici. 😘