Lost in lies

Capitolul 120

Ryujin pov.

Privesc. Privesc cum simt trântită pe ciment. Privesc cum Tae hyun încearcă să îi i-a arma dintre degete. Cum Yeji se zbate. Cum își pune arma la tâmplă. Cum trage. Apoi se întâmplă. Am crezut că vom trai. Am crezut. Am crezut atât de multe lucruri dar am sfârșit în a crede orbește în cuvintele ei. În liniile și în punctele scrise de ea pe pielea mea. În zambetul ei. Am crezut atât de multe. Unde am ajuns? Îmi privesc iubita moartă pe jos.

Simt mâinile jegoase ale lui Tae hyun trăgându-mă de lângă ea. Îmi aud urletul. Îmi simt sângele curgând din degete când mi le înfig în ciment pentru a ajunge lângă ea. Mă prăbușesc. Mă prăbușesc în cel mai rău mod posibil atât fizic cât și mental. Stau pe jos. Stau pe jos cu cadavrul ei în brațe.

Simt cum cerul se rupe. Simt cum nu mai sunt în stare să mai fac altceva înafara de a plânge când realizez că ea e moartă. Când îi simt sângele cald prin haine. Când realizez că suntem într-o baltă de sânge din care nu voi mai ieși.

Ea e moartă.

Yeji e moartă.

Și e moartă doar din cauza mea. Îmi pun mâinile pe capul ei. Văd sânge. Simt sânge. Simt lacrimi. Simt durere. Simt mâini ce i se așeză pe chip. Îi simt pe ambii îngenunchind lângă ea. Plângând. Simt durere. O durere atât de mare. O durere ce mă va face să fac lucruri de care nu sunt în stare. Durere ce se poate transforma în furie.

Apoi nu mă mai pot controla. Sunt doar o fată ce privește o brunetă cu iubita ei în brațe ce urlă din toți plămânii. Ce plânge. Ce cuprinde un corp fără viață. Ce cuprinde pe cineva ce iubește. Pe cineva în care are încredere. Sau avea. Da. Avea încredere. Acum nu mai are. Ea a mințit-o. I-a spus că vor veni. I-a spus că vor trai. I-a spus că vor scapa si că jocul se va termina. I-a spus atât de multe minciuni și vorbe deșarte ce i s-au întipărit în minte. Ce au fost arse cu fierul pe inima ei ce o credea nebunește.

Mă ridic. Nu îmi simt picioarele. Dar ele știu mai bine decât mine ce să facă. Și la fel o știu și mâinile. Știu că trebuie să îi smulgă de la picioarele lui Jisoo cuțitul. Știe că trebuie să urle la Tae hyun. Și mai știe un lucru. Știe să trebuie să înfigă lama în el.

Și o fac. Nu mă opresc atunci când el se zbate. Nu o fac nici atunci când simt sânge. Nu o fac nici atunci când el e mort. Continui să îi înfig cuțitul în el de parcă asta ar rezolva tot. De parcă sângele lui îl va înlocui pe a lui Yeji. Dar o face. În mintea mea trebuie să o facă. Nu poate fi moartă. Nu. Nu încă.