Lost in lies

Capitolul 102

Yeji pov.

Zac pe podeaua rece a celulei. Ce a mai  rămas din unghiile mele sunt scufundate în părul meu. Nu am facut vreo mișcare de câteva ore. Au plecat. Au plecat cu toții.

-Hwang Yeji? Numărul 480! Nu ai mâncat de 3 zile. Ai face bine să te ridici de acolo înainte să te scot eu. Nu te-ai mișcat de când ei au plecat. De 3 zile. Numai un cadavru le lipsește acum.

Se pare că nici nu mai pot ține cont timpului. Vreau să văd lumea de afară.

-Să înțeleg că vrei să te scot eu?

Aud pașii bărbatului prin fața celulei mele.

-Nu sunt nebună...

Vorbesc pentru prima dată în ultimile 3 zile. Mă cutremur când buzele mele uscate au gust de sânge dintr-o dată.

-A căpătat vrăbiuța glas?

El râde. Eu mă cutremur iar și încep să tremur când simt cum sângele începe să curgă din nas, pe buze, pe bărbie iar mai apoi pe gât și pe sub hainele gri ce ar trebui să fie uniforma.

Numărul 480.

-Nu sunt nebună...

-Mai știu și eu?

Și eu sunt surprinsă când corpul meu se ridică iar mâna mea se încleaștă de gâtul lui. Îmi zgârie pielea de pe mâini. Nu mai pot simți nimic. Știu doar că mă doare spatele îngrozitor de mult iar la fel o face și capul. Am repetat 3 cuvinte în cap timp de trei zile iar acum nici eu nu mă cred pe mine.

Cine ar crede că o persoană nu este nebună după ce s-a drogat la propria ei petrecere de afacere ca după să ucidă pe cineva, să aterizeze  cu mașina într-o mlaștină și să dea foc mașinii în fața poliției pentru a se victimiza.

Cuvinte auzite pe care încep să le cred chiar dacă spun contrariul la ce s-a întâmplat cu adevărat. Lumea vrea scandal. Iar eu sunt specialistă la subiectul ăsta. Nu contează că vin la ei cu dovezi. Ei vor crede ceea ce este logic. Iar chestia logică este că eu sunt nebuna drogată care mai și criminală pe deasupra.

-Cățea nebună...

Gâfâie în timp ce apasă butonul din buzunar. Nu îi pot da drumul. Degetele nu fac ceea ce spune creierul să facă. Iar asta va fi încă un diagnostic adăugat pe lista mea din biroul directorului. Nu îmi dau seama că sunt trasă de pe el cand paza a venit.

Mă duc la baie. Mă lasă singură la ușă. Dau jos bluza gri de pe mine cu ultimile puteri, rămânând în maioul alb iar apoi îmi prind părul încâlcit la spate. Îmi închid ochii când îmi scufund fața în vasul cu apă ce ar trebui să fie o chiuvetă.

O fac de cinci ori. O fac până când apa e roșie iar atunci când îmi ridic fața la oglinda spartă nu mai vad sânge pe fața mea. Nu am putere să o fac cu mâna. Dacă o fac acum presimt că nu voi mai avea putere să ridic furculița.