PÂNZA DE PĂIANJEN (I)

PATRU

   Răspunsul lui simplu și scurt o reduce la tăcere pana ajung cu mașina în curtea spitalului. O ajuta sa coboare, dar Scarlett aproape ca se prăbușește când încearcă sa-si sprijine greutatea corpului în ambele picioare. Atunci, el o prinde rapid în brate, o tine câteva momente lipita de el, pana își recăpăta echilibrul, o ia pe brate și o duce pana în unitatea de primiri urgente.
   Ei începea sa ii placa felul cum o ducea el în brate, de colo, colo. Începea sa ii placa modul cum o ținea strâns lipita de el, de trupul lui puternic, clădit din mușchi oteliti si fibre viguroase.
   Abia când ajung în sala de așteptare, după ce completează un formular în graba, Scarlett putea sa-l privească în fata, în ochii lui verzi și patrunzatori. Felul acela în care o privea... O făcea sa uite de durere și de tot. Avea un fel de-a o privi. Atât de intimidant, atât de profund, de parca i-ar privi și sufletul.
   - Ști, incepe ea timid, nu e nevoie sa stai lângă mine pana ma vor putea primi. Nu sunt tocmai o urgenta, s-ar putea sa mai dureze. Sunt convinsa ai ceva mai bun de făcut la ora asta.
   - Nu am nimic mai bun de făcut la ora asta. Răspunde el privind-o în continuare. Și nu vei avea cu ce sa ajungi unde ești cazata.
   - De unde ști ca sunt cazata? Întreabă ea intrigata. Poate locuiesc aici.
   - Vin de mult timp în vacante pe aici, nu arăți ca o localnica.
   - Poate m-am mutat de curând.
   - Atunci nu veneai atât de departe, satul e la unsprezece kilometri distanta de plaja hotelului. Nu parcurgi distanta asta seara, doar de dragul plimbării pe jos.
   Rămasă fără replica, Scarlett îl privește pierduta în verdele profund al ochilor lui. Ar vrea sa-si mute privirea în alta parte sau sa spună ceva, orice. Dar era incapabila sa facă altceva decât sa se holbeze la el ca proasta. Cine era străinul asta și de ce făcea acte de binefacere? Vârful limbii ei rozalii trece rapid peste buza de sus, apoi cu dinții își prinde ușor buza de jos. Ochii lui urmăresc cu atenție gestul ei nervos, apoi mana lui urca ușor spre obrazul ei, atingând pielea fina cu vârful degetelor, iar cu degetul mare ii atinge buza de jos, captiva între dinții ei. La atingerea lui delicata, imediat își eliberează buza de jos, iar degetul lui trece lin peste aceasta, de câteva ori. Privirea lui ii ardea buzele, simțea nevoia sa le umezeasca. Mereu își musca sau sugea buzele când se simțea în dificultate. Era un gest de care trebuia sa scape, dar îl făcea involuntar.
   El își retrage mana și privirea lui se îndreaptă din nou spre ochii ei de culoarea cognacului.
   - Nu vrei sa îți dea sângele, spune el răgușit.
  - Nu, nu vreau, răspunde ea încercând sa-si calmeze inima care o luase la galop.
   - Nu mi-ai spus numele tău, pustoaico.
   - Nu m-ai întrebat.
   - Te întreb acum.
   - Nu cred ca mai are vreo relevanta.
   - Are, pustoaico.
   - Nu-mi spune asa. Se imbufneaza ea.
   - Atunci spune-mi numele tău.
   Fără prea multa tragere de inima, ea răspunde cu privirea în podea:
   - Scarlett.
   Neauzind râsete sau remarci ironici, ea își ridica privirea spre el și întâlnește verdele din ochii lui, care o privesc intens.
   - Ca în film? Întreabă el serios.
   - Da, mama mea era un mare fan "Pe aripile vantului". Când a aflat ca va avea o fata, nu a fost nici un dubiu în privința numelui.
   - E un nume frumos, nu ai de ce sa te rușinezi. Ar trebui sa-l porți cu mândrie.
   - Dacă numele tău era Rhett l-ai fi purtat cu mândrie? Replica ea, aprinzandu-se.
   - Hei, nimeni nu se numește Rhett. Dar Scarlett sunt multe fete.
   - Cunoști tu? Întreabă ea neîncrezătoare.
   - Sigur. Scarlett Johansson.
   - Nu se pune, e actrița. În viata de zi cu zi, cunoști?
   - Nu, dar am auzit.
   - Scarlett Davis? Se aude o voce stridenta din cadrul ușii de la unitatea primiri urgente.
   - Da, răspunde ea încercând sa se ridice. Imediat el se ridica și o sprijină de el, ajutand-o sa pășească pana la ușa.
   - Dumneavoastră așteptați aici, spune asistenta, adresandu-se lui Eric.
   - Eu nu voi aștepta aici, voi întra cu ea. Răspunde el hotărât, privirea lui amenințătoare nelăsând drept la replica.
   - Prea bine, răspunde asistenta intimidata. Știa din experienta ca urma un scandal monstru dacă se opunea.
   După o scurta examinare și o radiografie, medicul ii spune ca nu e nimic grav, o aproape entorsa.
   - Va trebui sa purtați fase elastice o perioada, pana simțiți ca puteți călca normal pe picior. Pana atunci trebuie sa menajați glezna, asa ca nu va apucați de alergat.
   - Minunat, spune ea încet.
   - Nu va faceți griji, în trei sau patru săptămâni veți uita ca ați avut aceasta neplăcere. Cat concediu aveți?
   - Doua saptamani.
   - Perfect, va mai dau încă doua de concediu medical și va veți recupera pe deplin. Repet, nu va lăsați greutatea pe ambele picioare decat în momentul în care nu mai simțiți durere.
   - E tot ce mi-am putut dori, o vacanta de vis. Spune ea sarcastic, încercând sa coboare de pe masa de consultații. Eric o prinde imediat și o ajuta sa se sprijine de el.
   - Va prescriu niște calmante, le luați la nevoie. O sa fiți bine, veți vedea. Trebuie sa aveti răbdare cu dumneavoastră, spune medicul vesel.
   După ce termina de scris retata, le întinde hârtia și asistenta ii conduce spre ieșirea din unitate. Eric o ia în brate și o duce pana la mașina.
   - Nu trebuie sa ma cari tu, pot sa merg. Mai greu, dar pot, spune ea agățată de gatul lui.
   - Știu ca poți, dar medicul a spus sa nu forțezi nimic.
   - Dacă șchiopătez nu forțez nimic.
   - Îmi face placere sa te port în brate, nu te car ca pe un sac de cartofi.
   Răspunsul lui o lasă fără replica și fără aer. Nu se așteptase la atâta sinceritate transanta. După ce o instalează pe scaun, se urca și el la volan și pornește mașina.
   Scarlett nu mai îndrăznește sa spună nimic, cumva se temea de întorsătura pe care o luau lucrurile. Eric era un bărbat intrigant, sigur pe el, ușor arogant, puternic și hotărât. Părea genul care nu se ascunde după deget, care nu se temea sa spună lucrurilor pe nume. Exact de asta se temea ea. Nu știa ce intentii are și nu era sigura ca voia sa știe.
   Când mașina rămâne parcata în parcarea hotelului, ea nu se mira ca el știa la care hotel trebuia sa o aducă. Ii spusese clar ca știa cărui hotel aparține plaja de pe care o culese el.
   - Și tu stai la hotel? Întreabă ea, văzând ca el nu se mișca de la locul lui, ramanand cu mâinile pe volan, strângând de acesta, cu privirea atintita înainte.
   - Nu, răspunde el fara sa-si mute privirea.
   - Dar tu ce cautai pe plaja asta? Întreabă ea curioasa.
   - Îmi place, e liniștită și îți oferă momentele de singurătate de care ai nevoie, uneori. Răspunde continuand sa privească punctul fix din depărtare.
   Scarlett nu mai spune nimic, rămânând puțin pe gânduri. Apoi își desface centura si deschide portiera.
   - Îți mulțumesc pentru tot, m-ai ajutat foarte mult. Nu știu câte persoane ar face gestul pe care l-ai făcut tu...
   - Crezi ca dacă erai vreo urata sau bătrână ar fi rămas cineva cu tine la spital? O intrerupe el furios. Crezi ca te-ar fi adus cineva înapoi? Sa fim sinceri, ești o pustoaica superba, de câte ori îți musti buzele îmi vine sa ți le mușc și eu.
   Își întoarce capul sa o privească în ochii ei mari, șocați, apoi adauga:
   - Pana la sânge.