PÂNZA DE PĂIANJEN (I)

TREIZECI ȘI ȘASE

   Era întuneric în încăpere când deschide ochii, leneș, greu, parca avea pleoape de plumb. Simțea înțepături în umăr și o durere surda. Parul ei negru ii acoperea bratul pana la încheietura mâinii. Era plăcută senzația, dar trebuia sa schimbe poziția. Încearcă sa se miște ușor, dar ea se trezește imediat.
   - Ce s-a întâmplat? Ai dureri? Se alarmeaza când îl aude gemand ușor.
   - Mi-a amorțit bratul, răspunde el și încearcă sa-si miște mana, dar îl împiedică durerea din umăr. Efectul calmantelor se stingea.
   - Este timpul sa schimbam bandajul, spunea ea și se ridica de lângă el. Își pregătise cele necesare pe o tavita, doctorul ii lăsase și calmamtele de care va avea nevoie.
   Eric o lasă să facă ce crede ea de cuviință, ii plăcea sa o vadă cum se agita pe lângă el.
   - Ma întreb ce a fost atât de important încât a meritat sa-ti riști viata, bombane ea în timp ce desface un flacon de dezinfectant.
   - Un transport de femei și copii aduși clandestin peste ocean. Urmau sa fie vânduți pe bani grei, obligați sa se prostitueze. Răspunde el uramrindu-i mișcările.
   Scarlett se înfioară și încearcă sa rămână calma.
   - Asa ca i-ai cumpărat tu pe toți ca să-ți asiguri veniturile! Se rasteste nevenindu-i sa creadă ce aude. De fapt, vorbea cu un mafiot. La ce se aștepta?
   - As fi vrut sa fie atât de simplu, răspunde el. Dacă as fi putut sa fac asta nu mai era nici o vărsare de sânge. Dar oamenii își așteptau marfa, iar vânzătorii nu puteau risca sa le dea țeapă. Ar fi fost viata lor în joc. Asa ca am luat totul cu forța.
   - Și ce ai făcut cu ei? Întreabă ea, simțind ca nu-si mai poate retine lacrimile.
   - I-am cazat la unul din hotelurile mele, pana reușesc sa le fac la toți pașapoarte. Pe urma, fiecare va face ce crede de cuviință. Fie ca se întorc de unde au venit, fie ca rămân sa-si facă un rost aici, e treaba lor. Cu acte în regula, vor fi în siguranță.
   Scarlett își linge lacrimile care ii ajunseră în coltul gurii și desface ușor bandajul vechi. Nu mai avea cuvinte. Nu se așteptase ca el sa ducă războaie pentru acte de binefacere.
   - Și cu celelalte transporturi? Întreabă cu vocea tremuranda.
   - Le-am interceptat pentru ca erau cantități mari de cocaina. Toată mizeria aia ajunge la traficanți care o vând copiilor. Asa ca încerc sa distrug cât de multa pot. Motiv pentru care mi-am făcut mulți dușmani. De aceea am o armata pe lângă mine. De aceea lipsesc mult de acasă și îmi pare rău pentru asta. Dar de acum voi putea fi mai mult prezent, vom petrece mai mult timp împreună. Trebuie sa punem la punct niște detalii legate de cununie.
   Bărbatul de care se îndrăgostise era, de fapt, un erou. Un motiv sa-l iubească și mai mult. Termina de bandajat, apoi ii da calmatele și se întinde lângă el. Se simțea si ușurată și fericita. Nu era un monstru, cum își imaginase. Era un haiduc.
   Acum trebuia sa-l lase sa se odihnească, dar vor avea timp sa vorbească mai multe acasă. Acasă? Interesant cum ajunse sa numească vila lui. Acasă.

   - Bine, amice, poți sa pleci acasă. Spune doctorul in dimineata urmatoare, dupa ce il examineaza.Te menajezi câteva zile, probabil o sa te mai doară o vreme, dar nimic insuportabil. Ai avut mare noroc ca nu te-a străpuns glonțul ala.
   Eric se îmbraca cu mișcări lente, strâmbă ușor din nas când își trage tricoul peste brate și se da jos din pat.
   - Am dormit destul, am lenevit destul. Chiar acum o sa merg acasă. Spune el si se da jos din pat.
   - Fără fapte eroice, o vreme. Nu vrei sa se deschidă rana aia. Avertizează doctorul și iese din încăpere.
   - Mike, hai sa mergem, vreau acasă. Spune Eric și o ia pe Scarlett de mana și o trage după el pe ușa afara.
   Urca toți trei într-o mașină ce aștepta afara, Mike se așează la volan și pornește motorul. Toți trei rămân tăcuți pe tot drumul. Abia când mașina rămâne parcata pe alee în fata vilei, Eric vorbește:
   - Ai anunțat echipa de curățenie sa meargă sa dezinfecteze tot, pe acolo?
   - Da, imediat ce am părăsit clădirea. Răspunde Mike și le deschide portierele.
   - Perfect! Ai grija sa nu ma deranjeze nimeni zilele astea. Nu vreau sa aud de nimeni și nimic. Câteva zile uitati de mine și va descurcați cum stiti voi mai bine.
   - Am înțeles, stai liniștit, nu te va deranja nimeni. Raspunde Mike și se urca înapoi la volan.
   - Vino, avem de vorbit, spune Eric, luand-o pe Scarlett de mana. O trage după el în casa, apoi pe scări în sus.
   Millie iese grăbită de la bucătărie, sa-i intampine.
   - Bine ați veniți acasă! Spune ea, bucuroasa. Prânzul va fi gata imediat.
   - Te anunțăm noi când vrem sa mâncăm. Raspunde Eric din mers.
   - Eric! Îl striga ea. Mai e ceva.
   - Ce anume? Întreabă el curios.
   - Te- a cautat Alisson.
   Eric se crispeaza, spatele i se îndreaptă, rămâne o clipa nemiscat, apoi își revine repede și ii arunca peste umar lui Millie:
   - În regula, o contactez eu.
   - Va anunț când e gata prânzul?
   - Da, Millie, dacă ești drăguță.
   Scarlett sesizase schimbarea din starea lui. Îl simțise incordandu-se, ii transmise și ei o stare de neliniște. Cumva, simțea ca nu era cazul sa pună întrebări. Dar o macină foarte tare faptul ca îl cautase o femeie. Cine era? Ce voia de la el? Înțepături în inima ii grăbesc ritmul respirației.
   El o conduce în camera ei și abia acum, ea își da seama ca nu ii văzuse niciodată camera. El mereu venea în camera ei, dar niciodată nu ii arătase camera lui. Ii dezvaluise multe, dar încă păstra multe secrete fata de ea. Lucru care o durea, o neliniștea. Acum o neliniștea și numele de Alisson. Cine era? De ce apăruse tocmai acum, când se gândea serios la măritiș?
   De cum închide Eric ușa în urma lui, ea se reazama cu spatele de ea și își încrucișează bratele peste piept. Nu mai rezista. Trebuia sa întrebe. Trebuia sa știe.
   - Cine e Alisson?