Rămasă fără replica, socata de sinceritatea cu care i-a aruncat ce gândește, Scarlett îl privește uluita.
- Dacă eram urata și bătrână m-ai fi lăsat acolo? Întreabă ea în șoaptă, de teama ca ii tremura vocea, dacă vorbea mai tare.
- Bineînțeles că nu. Nu as putea sa fac asta. Dar te-as fi dus pana la spital și de acolo te-ai fi descurcat. Sunt taxiuri, sunt modalități de a ajunge unde ai nevoie.
- De ce nu ai făcut asta? Întreabă ea cu inima batand nebunește.
În loc sa răspundă, Eric se apleacă peste ea, bratul drept sprijindundu-si-l de tetiera ei, mana stânga asezandu-se lejer pe gatul ei, sub maxilar, fata lui venind foarte aproape de a ei.
Gestul lui rapid și brusc o lasă fără aer, uitând sa mai respire. Buzele lui se apropie de ale ei, rămânând câteva clipe la milimetri distanta. Apoi, fără alta introducere, ii cuprinde buza de jos între buzele lui fierbinți, sugand carnea moale, trecând cu limba ritmic peste pielea neteda. Aplica același tratament și buzei superioare, apoi le cuprinde pe amândouă cu pofta, cu foame. Tocmai când Scarlett se simte în pragul leșinului, el ii musca ușor buza de jos, o data, de doua ori, apoi își sprijină fruntea de fruntea ei. Cu degetul mare ii mângâie maxilarul de câteva ori, apoi se retrage ca ars. Deschide portiera și coboară vijelios din mașina. Scarlett îl urmărește cu privirea cum ocolește mașina și începe sa respire. Sa gâfâie. Ce a fost asta? Eric ii deschide portiera, își strecoară bratele sub ea și o ridica la piept. Instinctiv, ea se agata din nou de gatul lui și îl lasă să o ducă la întrarea în hotel. Nu era capabila sa spună nimic, încă era ametita după sărutul lui ravasitor.
- La ce etaj? Întreabă el când ajunge în dreptul liftului.
- La trei, răspunde ea mecanic.
Când ies din lift la etajul trei, el o întreabă din nou:
- Ce camera?
- Șaizeci și noua.
Atunci el o privește amuzat și întreabă ironic:
- Serios?
- Oh,da, serios! Exclama ea frustrata.
El o lasă pe picioarele ei, continuand sa o sprijine pe partea stânga. Ea găsește rapid cartela de întrare în buzunarul pantalonilor scurți. Ar fi vrut sa dureze mai mult căutarea, ii plăcea modul cum capul ei se odihnea pe pieptul lui cald. Felul cum bratele lui o țineau protector. Doamne, înalt era bărbatul asta. Și mare. Oare, la fel de mare era și... Ok, domnisoara Davis, o iei razna. O fi de la calmante? De când ești tu curioasa de asa ceva? Sau interesata? De abia te-ai despărțit de iubitul nemernic. Nu ai nevoie de alt nemernic.
- Te descurci? Întreabă el, întrerupând sirul gândurilor ei.
- Sigur ca ma descurc, răspunde ea cât poate de natural, realizând ca nu observase ca ajunsese deja în dormitor.
Eric o ținea strâns în brate, sprijindu-i greutatea pe bratele și pieptul lui. Bratul stâng ii ținea bine talia și bratul drept ii cuprinde ceafa. Ochii lui priveau intens în ochii ei, simțind ca se îmbăta în culoarea cognacului.
- Ah, buzele astea, exclama el parca furios, apoi se apleaca sa-i cuprindă din nou buzele pline cu gura lui fierbinte. Scarlett nu opune rezistenta, îl lasă sa-i suga buzele, sa i le lingă, simțind furnicături în tot corpul. Dar, când limba lui pătrunde printre buzele ei și se strecoară în fierbinteala gurii ei, icneste ușor. Dar nici atunci nu opune rezistenta. Deschide ușor gura și el înclină puțin capul, pătrunzând mai adânc cu limba, gustând și mangaind limba ei timida. Mângâia leneș, sugea ușor, revenind la buzele ispititoare, apoi iar se adancea în gura ei, revenind mereu cu suctiuni blânde asupra buzelor ei umflate. Era incredibil felul în care se simțea sarutand-o, felul în care nu se satura de gura ei, felul în care ii venea sa-i mănânce buzele alea apetisante. Buzele alea care l-au ispitit din prima clipa în care le văzuse, care i-au întărit penisul pe loc, din prima clipa în care ea și le muscase, dorindu-si sa le muște și el, dorindu-si sa le vadă cum se mulează pe madularul lui...
Se retrage brusc, o așează pe marginea patului și, fără sa scoată o vorba, se întoarce rapid pe călcâie și iese afara din dormitor și din camera ei.
Scarlett rămâne inmarmurita, socata, neimplinita. Fără sa înțeleagă ce tocmai s-a întâmplat, se lasă să cada pe spate, frustrata și excitata. Ce dracului a fost asta? Niciodată nu simțise atâta excitatie intr-un sărut de-al lui Michael. De fapt, niciodată nu o sarutase în asemenea fel încât sa o facă sa uite de tot, sa o facă sa se umezeasca între picioare atât de repede, doar dintr-un singur sărut. Nu, nu se putea compara sărutul umed și uneori scârbos al lui Michael cu ceea ce tocmai făcuse Eric cu gura ei. Deci putea fi și plăcut, sa simți limba cuiva în gura ta, sa simți cum îți suge limba cu adorație, cum îți suge buzele fără sa te doară, cum te mângâie cu limba de parca ai fi o acadea delicioasa. Și cum toate astea te fac sa te umezește între picioare. Ah, fir-ar! Frustrata, își da jos pantalonii și se târăște în mijlocul patului, își baga mana în chiloții umezi și își prinde clitorisul între degete. De mult nu mai simțise nevoia sa facă asta, dar Eric o inebunise, pur și simplu. Își freaca mugurasul cu mișcări line, delicate, apoi simte cum o invadează fiorii orgasmului iminent. Mișcările degetelor ei se intensifica, trupul i se incoarda și în curând, spasme violente ii cutremura tot corpul, eliberând tensiunea dintre picioare.
- Oh, Doamne, ce naiba se întâmplă, șoptește ea recuperandu-si respirația. Era singura modalitate de a putea avea și ea un orgasm. Dacă si-l producea ea. Cu Michael nu simțise niciodată plăcere în timpul actului sexual. Era o corvoada pe care trebuia sa o suporte din când în când.
Enervata ca iar se gândea la idiotul ala, se întoarce pe o parte, gest care ii aduce dureri în glezna. Era timpul sa ia un calmant. Doar ca rețeta prescrisa de medic era la Eric în mașina. Grozav! Minunat!
Se ridica în șezut și își ia capu în maini. Oftează greu, apoi își amintește ca avea ceva calmante în bagajul ei. Întotdeauna avea ceva de genul asta la ea, în caz de urgenta. Iar asta era o urgenta.
CITEȘTI
PÂNZA DE PĂIANJEN (I)
Romance- Nu te mai împotrivi... De la bun început nu ai avut scăpare. Da, avea dreptate, de la bun început se simțise ca un fluture prins intr-o pânză de păianjen. Cu cât se zbătea mai mult, cu atât se prindea mai tare în mrejele lui. - Dar este o ne...