PÂNZA DE PĂIANJEN (I)

PATRUZECI ȘI ȘAPTE

   - Ai vreo problema? Întreabă el privind-o suspicios peste masa de afara, unde luau prânzul împreună.
   - Nu, sper ca nu. Răspunde ea, fara sa-l privească în ochi. Își făcea de lucru cu furculita în farfurie.
   - Și atunci? Insista el.
   - Este doar un control de rutina, asa cum ar trebui sa facă orice femeie, din când în când. Iar eu nu am făcut anul asta. Ar trebui sa fac.
   - Și te-ai gândit unde vrei sa mergi?
   - Da, voi merge la cea mai scumpa și pompoasa clinica, ca să simți ca ti-ai luat nevasta. Răspunde ea enervata de insistentele lui.
   Răspunsul ei îl face sa rada, asa cum nu mai rase de mult. Asa cum a ras atunci, ultima oara, când era cu ea. Tot ea îl făcuse sa rada. Părea atât de mult de atunci...
   De când au avut ultima cearta nu mai petreceau timp împreună. Doar la micul dejun, sau la prânz. Niciodată nu era acasă la cina. Era mereu plecat, mereu ocupat. Ea nu știa pe unde umbla și cu ce. Sau cu cine... El incercase sa vina la ea, în seara aceea, după ce se certasera. Dar ea l-a respins, invocând o durere de cap și de burta, menționând ceva de menstruație. Asa ca el nu ii mai făcuse vizite nocturne. Alt subiect interesant: de ce dormeau separat? De ce nu dormeau împreună, ca sot si soție? Nu putea spune ca nu voia s-o deranjeze pentru ca se întorcea târziu. În trecut, o deranja mereu când se întorcea. La casa de pe plaja, dormeau împreună. Aici, de ce nu?
   Încă un mister care o deranja și o făcea sa fie vehementa în decizia ei.
   - Bine, mergi unde vrei. Vin cu tine.
   Panicata, încearcă sa nu dezvăluie asta în voce când spune repede:
   - Sunt chestii femeiești și m-as simți penibil. E de ajuns ca târăsc doua matahale după mine. Nu am nevoie de a treia.
   Eric izbucnește din nou în ras. Doamne, cât o iubea. Trebuia sa afle ce ascunde. Ceva nu era în regula cu ea.
   - Bine, bine. Spune el după ce se potolește din ras. Nu te presez, pe urma sa zici ca te urmăresc sau ca te controlez.
   -  Da, de parca nu ai ști ce fac la fiecare pas. Pufnește ea iritata.
   - Nu-mi sun oamenii sa ii întreb ce faci. Dacă asta vrei sa spui. Ti-am lăsat mana libera sa mergi unde vrei și sa faci ce vrei.
   - Da, cu dădaca după mine.
   - Ok, nu vreau sa reluam discuția. Spune el și se ridica în picioare. O sa merg acum, am niște treburi. Poate o sa te simți mai bine diseară, mi-ar plăcea sa luam cina împreună.
   - Mda, spune ea vag și își vede de mâncarea de care nici nu s-a atins.
   El ar fi vrut sa o sărute, sa o urce pe masa aia și sa i-o tragă rău. Dar, rău de tot. Ii era dor de ea. Tanjea după ea. Dar îl ținea la distanta. Ceva se întâmplase. Sau făcea pe supărata, în continuare. Putea fi cât de suparata voia, mai bine suparata decat moarta.
   Fără sa mai zică nimic, o saruta pe creștetul capului și pleacă.
   Scarlett așteaptă ca el sa plece și se grăbește și ea către camera ei. Un dus rapid, apoi niște haine comode. Matahalele o așteptau la mașină, probabil le spuse Eric ca vrea sa iasă. Își da ochii peste cap, și oftează resemnata. Este salutata politicos și i se deschide portiera din spate. Urca în mașina și ii comunica șoferului unde vrea sa ajungă. Spera sa se termine totul repede și sa poată dormi noaptea, de acum încolo. Avea inima stransa și sufletul încărcat de remușcare. Încă mai avea timp sa se răzgândească, dar în momentul în care aduci pe lume un copil, trebuie sa-i asiguri un mediu cald, plin de iubire și de grija, un mediu sigur.
   Mașina parchează in parcarea clinicii private. Parca era un hotel de lux, nu o clinica de obtetrica și ginecologie.
   Cautase o clinica scumpa pentru ca ii era teama de procedura. Se documentase puțin pe internet înainte si ajunsese la concluzia ca ar fi mai bine sa opteze pentru servicii de calitate, dacă tot avea aceasta posibilitate. Inima ii bătea tare, dar nu putea sa dea înapoi. Una din matahale o urmează înăuntru, cealaltă rămâne cu șoferul la mașină. Cel puțin nu o însoțeau amândoi. În acel loc, unul singur era de ajuns. Afara era mai expusa și stiau și ei asta, altfel ar fi venit amândoi.
   Scarlett înaintează curajoasa la receptie și își spune numele și ora programării. Cea care o intampinase ii zâmbește cald și o conduce pe un culoar luminat și aerisit, cu flori ornamentale si lumini ambientale. Ca la hotel...
   - Puteți sa va faceți comoda aici. Doctorul va sosi în câteva minute. Ii spune receptionera și ii deschide o ușă ce ducea intr-un cabinet mare. Ii zâmbește din nou și o lasă în intimitatea încăperii.

   Eric pufnește nervos, intoararce mașina și face cale întoarsă. Imediat ii suna telefonul și vede în oglinda celelalte doua mașini în urma lui. Ii derutase puțin pe băieți.
   - Mark, răspunde el la telefon. Mi-am uitat laptopul și am nevoie de el. Trebuie sa ma întorc. Vom întârzia puțin, dar nu avem ce face.
   - Nici o grija. Răspunde Mark. Sa aștepte. E interesul lor.
   Eric oprește mașina pe aleea din fata, țâșnește pe portiera și întra grăbit în casa.
   Millie îl saluta mirata, apoi îl oprește când încearcă sa urce scările.
   - Eric! Îl striga ea și el se întoarce s-o privească întrebător.
   Era cu sacii de gunoi în brate, mergea sa-i arunce.
   - Eric, ma bucur nespus de mult. Felicitări! Ii spune ea emoționată.
   - Mulțumesc, Millie, dar pentru ce? Întreba el confuz.
   - Pentru bebeluș, desigur.
   Răspunsul ei îl lovește asemeni unui bolovan în cap. Năucit, se dezechilibrează puțin, apoi o intreaba ragusit:
   - Ce bebelus, Millie?
   - Oh, Doamne! Se alarmeaza ea, realizând ca făcuse o greșeală. Vai de mine. Eric, îmi cer scuze, nu e treaba mea. Spune ea repede și încearcă sa fuga, cu sacii de gunoi strânși la piept.
   - Millie! Tipa Eric după ea. Aceasta incremeneste in loc, dar nu îndrăznește sa-l privească.
   - Ce bebeluș?! Întreabă el printre dinți.
   - Îmi cer mii de scuze, nu am vrut sa ma bag unde nu-mi fierbe oala, dar am crezut ca sti. Iar eu eram atât de bucuroasa...
   - Millie, ce trebuie sa știu?! Vocea lui suna amenințător, deja.
   Atunci Millie scoate ceva dintr-un sac de gunoi și i-l arata. Era testul de sarcina făcut de Scarlett și aruncat la gunoi.
   - Când am făcut curățenie în baie, am luat și sacul de gunoi, ca de obicei. Și am văzut asta deasupra. Nu-ti imagina ca scormonesc în gunoaie. Și am văzut liniuțele și m-am bucurat. Explica ea repede și aproape plângând. Făcuse o greșeală și nu știa cum s-o repare. Fapta era consumata, oricum. Doar ca nu de la ea trebuia sa afle el.
   Eric privea testul pozitiv ca pe un obiect neidentificat. Socul, groaza, panica, fericirea și neîncrederea, toate se citeau pe fata lui, în ochii lui.
   - Millie, ai făcut foarte bine ca mi-ai spus. Nici nu-ti imaginezi cât de bine ai făcut. Spune el încet și o rupe la fuga pe ușa afara. Sare în mașina și demarează în viteza. Nu mai suna pe nimeni, oricum ceilalți îl urmau, unde mergea el, veneau și ei. Poate mai avea timp, poate încă nu se întâmplase nimic. Poate raul nu era făcut încă. Poate...